Să dăm timpul puțin înapoi, să schimbăm registrul. Era în jurul orei 17:30, în apropiere de centrul orașului, la Magazin București, la sediul de campanie al Alianței pentru Unirea Românilor. Eram afară, într-un miros înăbușitor de trabuc al unui membru din staff-ul de partid. „Nu vă fie frică, poporul se ridică”, vine un alt membru și aclamă în timp ce dă mâna cu domnul cu trabuc. În cealaltă ținea strâns telefonul. Urmărea transmisiunea live a lui George Simion, își asculta cu bucurie în ochi liderul, o bucurie de moment.

Pentru câteva clipe, grupul de turiști spanioli strânși în jurul statuiei cu Lupoaica se uită, nedumerit, către acest duet gălăgios și parfumat. Mă și întrebam, oare ce înțeleg acești cetățeni străini despre ce se întâmplă la câțiva metri de ei, în sediul AUR, ce înțeleg despre alegerile din România, în general.

Ramona-gură-de-aur

Înauntru, în magazin, am găsit-o pe Ramona Ioana Bruynseels, candidat pe listele de Cluj la alegerile pentru Camera Deputaților din ziua de 1 decembrie. „Vă servim cu o eugenie, o pungă de pufuleți?”, ne spune aceasta după ce facem cunoștință. Însă nu eram deloc interesați de oferta de AUR. „A fost obositor în campanie, dar și frumos. Ne place să fim printre oameni. Am și zâmbit, ne-am și întristat, am fost agitați. Dacă vreun membru din staff-ul de campanie al vreunui candidat spune că este liniștit, aceasta minte, este posibil absolut orice”, spune Ramona Ioana Bruynseels, parcă cu o gură aurită asupra a ceea ce urma să se întâmple.

Candidatul celor mulți ajunge să se bucure de victoria altuia (sursă foto: arhivă)
Candidatul celor mulți ajunge să se bucure de victoria altuia (sursă foto: arhivă)

Aceasta vorbește apoi despre George Simion și cât de inspirațional poate fi pentru ea și pentru echipa AUR, însă nu destul de inspirațional pentru pentru ca, la final de zi, să intre măcar în podiumul top trei la prezidențiale, cu tot cu live-urile sale pe TikTok, cu tot cu maneaua by Tzanca Uraganu, cu tot cu multul zgomot de rigoare ce s-a dovedit a fi pentru nimic. „George Simion, președintele celor mulți”, scrie pe afișele din sediul de campanie de la Magazin București. Iar acei mulți nu s-au dovedit a fi destui, George Simion n-a reușit, n-a convins.

Furtuna-Rareș

Dacă la AUR am fost întâmpinați cu eugenii și pufuleți, la PNL ne-a așteptat sobrietatea. În vila albastră din Modrogani era liniște în jurul orei 19:00. Mai erau aproape două ore până la închiderea urnelor, iar șefii liberali erau în ședință, în liniște și nimeni nu știa ce se discută în spatele ușilor acelea de sticlă închise bine pe dinauntru. Nu la mult timp, brătienii pun stop discuțiilor pentru moment și-l scot înainte, ca în majoritatea cazurilor, pe Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte de partid.

Rareș Bogdan, în fața decăderii (sursă foto: arhivă)
Rareș Bogdan, în fața decăderii (sursă foto: arhivă)

Acesta urcă pe scena din fața vilei și-și începe discursul prin a-l ruga, pe un ton ușor iritat, pe Marian Ceaușescu să-l lase să vorbească în liniște în fața camerelor de filmat. A rămas cu un obicei din vechea meserie. În mod bizar, Rareș Bogdan declară apoi: „Nu vă lăsați influențați de nicio informație ce apare în mediul public înainte de închiderea urnelor pentru că stăm extrem de bine. Vom câștiga peste 20 dintre județele României”. Liberalul dă marea veste și se retrage într-un fel de glorie, se face nevăzut înapoi în Vila Modrogani 1, la etaj, înapoi în sobrietate, alături de președintele, doar de partid la momentul acela, Nicolae Ciucă.

Trandafirii

Pe la orele 20:00, am ajuns câteva străzi mai încolo, pe Kiseleff, la sediul social-democraților, unde nu era furtună, ci, mai degrabă, liniștea de dinainte de furtună. Sondajele din ultimele săptămâni îi ofereau lui Marcel Ciolacu, președintele de partid și candidat la Cotroceni, o poziție fruntașă, nicio problemă nu se ivea la orizont. Iar asta se simțea și aer, o relaxare, o lejeritate, un sentiment ce s-a dovedit înșelător, ce urma să se schimbe în doar câteva ore la 180 de grade.

În interiorul sediului, staff-ul de campanie era într-o dispoziție bună, se râdea, se spuneau glume, poate nu știau neapărat ce și cine vine din spate. Cu puțin timp înainte de afișarea rezultatelor exit-poll, de la etaj, Lucian Romașcanu de la Buzău le face cu mâna jurnaliștilor de la parter. „Ați votat cu trandafirii roșii, nu-i așa?”, întreabă el cu zâmbetul până la urechi. Și atunci mi-am zis că au o siguranță, că știu ei ceva, însă, cât de bine?

Praf și scântei

De la câtă lume se perindase pe acolo se așternuse bine praful pe scările ce duceau la etaj, pe acele scări pe care a urcat și a coborât Marcel Ciolacu înainte și după declarațiile de ora 21:00. Oare pe ce va mai urma să se pună praful după aceste alegeri? Unde se vor mai isca scântei? „Le mulțumesc mult celor implicați celor implicați astăzi în procesul electoral. A fost o organizare cum, pot spune, fără reținere, nu a mai fost în România”, declară, cu o oboseală în glas, premierul imediat după afișarea rezultatelor exit-poll. A amintit de-o premieră în ziua alegerilor, neștiind că va trebui să înfrunte una poate și mai importantă.

Marcel Ciolacu, încotro? (sursă foto: arhivă)
Marcel Ciolacu, încotro? (sursă foto: arhivă)

Bineînțeles, cea mai mare presiune cade pe umerii lui Marcel Ciolacu și pe ce va face acesta și echipa sa în perioada următoare. În partea cealaltă, la o aruncătură de băț, peste Modrogani se instalase bine-mersi, cu trecerea orelor, o tăcere, se ridică un mare semn de întrebare peste vila brătienilor. Declarațiile sunt din ce în ce mai puține. Senatorul Daniel Fenechiu trece prin grupul de presă ca prin brânză, n-are de gând să-și exprime dezamăgirea public, aparent. Se poate spune că nu se așteptau la acest scenariu, sub nico formă.

Chiar lângă sala de ședință era expus un tablou cu portretele fiecărui președinte liberal de la înființare și până în prezent. Oare se mai pot uita liberalii acum în spate, îl mai pot privi pe Ion C. Brătianu în ochi cu aceeași ușurință și încredere? În drum spre casă, pe străzile din București era liniște, dar poate nu și pace. Per total, românii au ieșit la vot, au uimit, și s-au retras, lăsând politicienii în enigmă. Ce să și faci într-o zi friguroasă de duminică?