242 de milioane de lei pentru eficiența energetică a instalațiilor și echipamentelor industriale

Proiectele pentru investiții în instalații și echipamente, care să sprijine îmbunătățirea eficienței energetice beneficiază de o finanțare de 243 de milioane de lei.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia Generală Energie – Organismul Intermediar pentru Energie, anunţă deschiderea cererii de propuneri de proiecte aferente operaţiunii ”Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice”.
Valoarea maximă a cofinanţării acordate pentru un proiect este de 80 de milioane de lei. Solicitanţii eligibili pentru această operaţiune sunt întreprinderile mari, întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul industrial, care implementează proiecte al căror obiectiv este creşterea eficienţei energetice şi economia de energie.
     
Proiectele pot fi depuse în cadrul apelului cu depunere continuă, în perioada 13 mai – 15 decembrie 2011.