Până la 20% din totalul spațiilor de birouri ocupate se va elibera în perioada următoare, iar cererea office va suferi o scădere de aproximativ 30%, la cel mult 250.000 mp tranzacționați în acest an, arată estimările agenției de consultanță imobiliară 24REAL, specializată în servicii de închirieri pentru suprafețe de cel mult 1.000 mp.
“Situația generată de starea de urgență din ultimele luni, măsurile luate de autorități la nivel local, dar și climatul global afectat de extinderea cu repeziciune a COVID-19 au făcut ca efectele pe piața de birouri din România să apară imediat. Companii care în urmă cu trei luni căutau un spațiu de 1.000 mp, de exemplu, astăzi analizează suprafețe și de până la trei ori mai mici. Vorbim despre companii cu activitate în zona de tehnologie, care pot activa aproape exclusiv în mediul online. Totodată, am observat o tendință a mai multor companii care experimentau și înainte de criza sanitară lucrul de acasă pentru o zi pe săptamană. Estimările noastre arată că până la 20% din suprafața spațiilor de birouri ocupate se va elibera, principala cauză fiind restrângerea business-urilor și optimizarea proceselor de funcționare ale întreprinderilor”, a declarat Constantin Căpraru, managing partner 24REAL.
Odată cu aceste schimbări, proprietarii spațiilor de birouri vor deveni mult mai flexibili în relația cu chiriașii, cât mai ales cu perioada contractuală agreată, în contextul în care predictibilitatea activității de business se apropie de 0 în această perioadă, pentru multe sectoare de activitate.
“Dacă în anii 2007-2008 se încheiau contracte de închiriere pe perioade de 5-7 ani, în 2010 intervalul a scăzut la 5 ani, pentru ca în prezent să ne așteptăm ca perioadele contractelor de închiriere să scadă chiar și la sub 3 ani. Depășirea impasului economic va fi trecut cu bine de proprietarii care vor ști să gestioneze cel mai bine suprafețele de care dispun, în opțiunile de repoziționare, delimitare și reașezare a spațiilor și fluxurilor din clădirile pe care le dețin. Există domenii de activitate (IT/Telecom, Pharma) unde clienții au continuat cu succes programul de relocare și închiriere al unor spații de birouri mai mari, mizând pe o creștere vizibilă a business-ului lor din această perioadă”, a adăugat Constantin Căpraru.
Cerere crescută pentru spațiile de birouri în vile sau neconvenționale
Specialiștii 24REAL susțin că în discuțiile purtate cu potențialii clienți, pe fondul redimensionării afacerilor, care erau interesați până la începutul acestui an de proiecte de birouri moderne, cu suprafețe chiar și de peste 1.000 mp, cererea s-a mutat în cea mai mare parte către proiecte de birouri în vile modernizate din zone centrale sau situate în nordul Capitalei, cu spații verzi, cât și pentru spații de birouri care dispun de terase ori grădini/curți generoase.
“Ne așteptăm la o scădere a spațiilor de birouri clasice si o creștere a celor din vile sau spații de lucru neconvenționale și cu costuri mai mici, ori clienții să opteze pentru clădiri de birouri de tip boutique. Pe fondul situației cauzate de COVID-19, proprietarii spațiilor de birouri au primit în această perioadă solicitări de la chiriași pentru amânarea plății chiriilor sau diminuarea acestora. Flexibilitatea este cuvântul de ordine pe piața birourilor în prezent”, a punctat Constantin Căpraru.
Potrivit datelor 24REAL, volumul tranzacțiilor nete din acest an ar urma să se situeze la aproximativ 250.000 mp, față de peste 350.000 mp, cât a fost înregistrat anul trecut, în timp ce volumul livrărilor de birouri clasă superioară ar trebui să aducă pe piață un plus de 260.000 mp, ceea ce ar urca stocul total de birouri moderne la circa 3,5 milioane mp.
Subînchirierea actualelor spații de birouri, soluția pentru a traversa perioada următoare
24REAL este și în această perioadă partenerul de încredere în a propune soluții versatile, a identifica flexibilitate în relația cu proprietarii, a gestiona relații contractuale și a oferi o analiză profundă pentru dinamica business-ului sau optimizarea activității de birou.
“Suntem partenerul clienților care caută în această perioadă să identifice subchiriași – și să realizeze o subînchiriere a spațiului deținut, practic să reușim o optimizare a contractelor și să evităm anumite riscuri în cazul chiriașilor care nu mai pot susține costurile suprafețelor închiriate anterior. Există cazuri în care chiriașii au semnat înțelegeri pe o perioadă de 5 ani cu clauză contractuală de a nu părăsi spațiul (clauză penală), iar în această situație trebuie identificate soluții inteligente. Suntem un liant, un consultant mediator, mai ales că pot apărea anumite probleme de natură juridică în perioada următoare”, a subliniat Constantin Căpraru, managing partner 24REAL.
Pentru o mai bună identificare a soluțiilor potrivite, echipa 24REAL a relansat portalul 24real.ro pentru a veni în sprijinul clienților cu o platforma complet nouă și adaptată perioadei în care ne aflăm, punând accentul tot mai mult pe o schimbare a modului în care se va realiza consultanță pe piața de birouri.
Totodată, pentru o îmbunătățire a timpilor și o eficientizare a activității, specialiștii 24REAL au lansat un nou serviciu de tip „Video-On-Demand” (video la cerere – trad. RO), în care clientul stabilește cu echipa de consultanți un interval orar pentru vizionarea virtuală și live a spațiului pe care dorește să îl închirieze, fără a mai fi necesară deplasarea acestuia la fața locului.