Evenimentul a fost deschis de către președintele UCCBR, prof. univ. dr. Nasty Vlădoiu, care a înmânat personal 25 de premii către personalități importante pentru diplomația bilaterală promovată de uniune.
Primul premiu a fost oferit Paulei Popoiu, directorul general al Muzeului Național al Satului. Ea l-a întâmpinat pe premierul japonez, Shinzo Abe, în vizita sa istorică la noi în țară. Următorul a fost înmânat în numele Secretarului de stat în Ministrului Afacerilor Externe din Ucraina, Oleksandr Bankov, un prieten apropiat al UCBBR, fost ambasador în România.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, nu a putut fi prezent astăzi, premiul său fiind înmânat către Liviu Rogojinaru, secretar de stat. Acesta a fost urmat de mai mulți ambasadori din: Serbia, Chile, Belgia, Slovenia.
Reprezentantul corean a felicitat Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România pentru munca pe care a făcut-o în ultimii 25 de ani. Anul acesta România a împlinit 30 de ani de relații economice cu Coreea de Sud, iar diplomatul a scos în evidență că relația economică dintre cele două state devine din ce în ce mai puternică. În contextul pandemiei, cooperarea bilaterală dintre România și Coreea a crescut cu 6%, conform declarațiilor sale.
Alte personalități ce au fost premiați au venit din partea Macedoniei de Nord, Moldovei, Algeriei, cât și prințul Nicholas I al regiunii Seborga.
Aurel Vainer, președintele asociației evreiești române, a felicitat inițiativa uniunii de a promova relațiile economice prin armonie. A declarat că atât domnul Iacobescu, cât și președintele Vlădoiu au demonstrat că proiectul s-a dovedit de succes prin longevitatea sa.
Fostul președintele Jose Iacobescu, fondatorul uniunii, a fost la rândul său premiat. În discursul său, a pus accent pe contextul tehnologic al noii ere în care trăim, dar și pe necesitatea diplomației și a organizațiilor de acest fel. În 1990 acesta fonda prima cameră de comerț, România – Israel, iar 5 ani mai târziu punea bazele Uniunii. De atunci până în prezent, peste 50 de camere au fost fondate, alături de Institutul de Diplomație Comercială, Clubul Diplomaților Economici și Comerciali și alte instituții esențiale pentru cooperarea bilaterală și multilaterală la care participă statul român prin reprezentanții săi.
Conducerea a transmis către public următoarele: „Cei 25 de ani reprezintă pentru Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România, baza și fundamentul învățării secretelor diplomației comerciale bilaterale și ale dezvoltării relațiilor bilaterale profesionale și de prietenie, consolidate prin viziune comună, încredere și respect reciproc”.