Discuţii la nivel înalt între ministrul român al Apărării şi ambasadorul Statelor Unite la NATO.
Vasile Dîncu s-a întâlnit cu Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO. Evoluţiile de securitate din regiune, principalul subiect de discuţie
Vasile Dîncu s-a întâlnit luni, 11 iulie, cu Julianne Smith, cei doi purtând discuții despre evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre și războiul din Ucraina.
Întâlnirea celor doi oficiali a avut loc în contextul contextul împlinirii a 25 de Parteneriat Strategic între SUA şi România.
Agenda discuțiilor dintre Julianne Smith și Vasile Dîncu a făcut referire la evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre și războiul din Ucraina, deciziile aliate majore și anunțul președintelui SUA, Joe Biden, de la Summit-ul NATO de la Madrid, care vizează în mod direct și România, referitor la întărirea prezenței forțelor SUA în țara noastră, precum și aspectele legate de cooperarea bilaterală România-SUA, în domeniul apărării.
Ministrul Vasile Dîncu a remarcat semnificația simbolică a acestei zile, în care se împlinesc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA. Oficialul român a subliniat că împreună cu apartenența la NATO și UE, Parteneriatul Strategic româno-american reprezintă triada constructului securitar al țării noastre.
Vasile Dîncu a apreciat angajamentul îndelungat și solid al SUA în vederea asigurării securității în zona Mării Negre, în special în această perioadă complicată, punctând, în acest context, prezența consolidată a militarilor americani în România.
Summit-ul NATO de la Madrid a reprezentat un moment istoric şi pentru România
Ministrul Apărării şi ambasadorul SUA la NATO au punctat faptul că Summit-ul NATO de la Madrid a fost un moment istoric care a asigurat cadrul pentru decizii strategice privind adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare şi apărare.
Vasile Dîncu a salutat deciziile de la Summit-ul NATO de la Madrid privind consolidarea apărării aliate înaintate pe flancul estic, decizii de vizează inclusiv ţara noastră.
În plus, oficialul român a reiterat importanța anunţului preşedintelui american privind dislocarea suplimentară de efective militare americane în România, la nivelul unei brigăzi de luptă, ca parte a unui efort mai amplu privind prezenţa SUA în Europa, menționând efortul şi contribuţia de până acum în sprijinul securităţii României şi a posturii colective la Marea Neagră.
La întâlnirea de luni, cei doi oficiali au vorbit şi despre adoptarea unui nou Concept Strategic al Alianței Nord-Atlantice, în care sunt menționate importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea Alianţei, precum şi sprijinul pentru partenerii estici, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova.
În ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei, Vasile Dîncu şi Julianne Smith au apreciat că este nevoie de continuarea eforturilor, atât referitoare la asistența în funcție de evoluțiile situației de securitate, cât și privind ajutorul pentru refugiați.
Ministrul Apărării a postat un mesaj referitor la întâlnirea de luni şi pe pagina sa de Facebook.