Termenul limită până la care populaţia şi firmele vor putea depune declaraţia de impunere, respectiv cea privind veniturile realizate în anul fiscal precedent, va fi extins de la 15 mai la 25 mai, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal obţinut de Mediafax. "Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem
Termenul limită până la care populaţia şi firmele vor putea depune declaraţia de impunere, respectiv cea privind veniturile realizate în anul fiscal precedent, va fi extins de la 15 mai la 25 mai, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal obţinut de Mediafax.
„Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului”, se arată în proiectul de ordonanţă de guvern pentru modificarea Codului Fiscal, care schimbă şi denumirea declaraţiei de venit în declaraţie de impunere.
15 mai, vechiul termen
Codul Fiscal actual precizează că data limită până la care contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia privind veniturile este 15 mai.
Astfel, contribuabilii vor completa declaraţia de impunere pentru fiecare sursă şi categorie de venit, iar pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.
Totodată, declaraţia de impunere se completează şi pentru câştigul net anual/pierderea netă anuală, generată de tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.
SURSA: Mediafax