12 economişti intervievaţi de CNN sunt de părere că anul acesta va fi cel mai prosper din punctul de vedere al poziţiilor nou create din 1999 până acum.
Nici măcar un astfel de boom al angajărilor nu va reuşi însă să compenseze golul de opt milioane de locuri de muncă dispărute de la începutul recesiunii, în 2008.
Totuşi, lucurile se mişcă aproape ca în vremurile bune, cred analiştii. Două dintre argumentele care alimentează optimismul acestora sunt scăderea serioasă a numărului de oameni rămaşi fără loc de muncă (388.000 în ultima săptămână din decembrie, cu peste 10% faţă de săptămâna anterioară, scădere în premieră din 2008 încoace) şi faptul că numai în decursul a cinci luni (iunie-octombrie 2010, ultima lună monitorizată de Biroul american de statistică), numărul locurilor de muncă nou apărute a crescut cu 17%.
În ceea ce priveşte previziunile pentru 2011, dintre cei 12 economişti chestionaţi de CNN, peste jumătate mizează pe crearea a trei milioane de locuri de muncă. Totuşi, cel mai pesimist dintre ei, reprezentantul Standard & Poor’s, previzionează doar 1,8 noi poziţii deschise. Adică, de două ori mai multe decât cele din anul abia încheiat.