Peste 260.000 de români şi-au găsit în acest an locuri de muncă în afara ţării,potrivit site-ului de recurtare pentru companiile din străinătate Tjobs.ro.

În 2009, cele 415 agenţii de recrutare membre ale site-ului au oferit 260.300 locuri de muncă în străinătate, toate acestea fiind ocupate. Contractele de muncă au fost încheiate atât pentru perioade scurte, de la două la patru luni, cât şi pentru perioade de doi ani sau contracte pe termen lung, potrivit oficialilor Tjobs.ro.

„Deşi pare un număr mare de locuri de muncă, aceste contracte acoperă abia 50% din cererea persoanelor interesate, iar acest procent de 50% este într-o continuă creştere”, au declarat reprezentanţii site-ului. Aceştia au subliniat, de asemenea, că numărul solicitărilor pentru un loc de muncă în străinătate primite în perioada august – octombrie, anul 2009, a avut o creştere de 110% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Salarii de la 500 la 11.000 de euro

Salariile oferite de către companiile din străinătate muncitorilor din România, pleacă de la 500 de euro lunar, şi pot ajunge şi la 11.000 de euro lunar, plus beneficii.

„În cazul unor joburi ca îngrijirea de copii sau de bătrâni salariul pleacă de la 500 de euro lunar, cu masa şi cazarea inclusă. Cel mai mare salariu oferit anul astă a fost la 11.000 de euro pentru un specialist în industria petrolieră. Însă, la categoria salarii mari se încadrează şi cele din industria medicală şi IT, care sunt în jur de 3.000 de euro plus beneficii”, a declarat pentru capital.ro Călin Ştefănescu, managing director Tjobs.ro.

Marea Britanie a oferit cele mai multe joburi

Cei mai mulţi dintre românii care au obţinut contracte de muncă în afara ţării au plecat în Marea Britanie (17%), Germania şi Italia (16%). Un număr foarte mare au luat, de asemenea, calea, Franţei, Ciprului, Spaniei, Greciei sau Austriei.

Cele mai multe persoane care au plecat în acest an la muncă în străinătate au obţinut posturi în turism (73.000 de persoane), construcţii (35.000 de persoane), îngrijire copii şi bătrâni (23.000 de persoane) şi domeniul medical (16.000 de persoane). De asemenea, au fost oferite şi 21.500 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi.

Criza goneşte profesioniştii români în străinătate

În urma contractelor şi a precontractelor semnate de recrutorii profesionişti din România cu parteneri străini, numărul de locuri de muncă în străinătate oferit cetăţenilor români va avea o creştere de 20% anul următor, potrivit Tjobs.ro. „Aici venim cu menţiunea că unele contracte se vor semna doar la începutul anului, aşadar este posibil ca această creştere să fie şi mai mare”, a mai subliniat Ştefănescu.

Acesta a declarat de asemenea că situaţia economică dificilă din ţara noastră va fi o oportunitate pentru copaniile din străinătate, care vor putea atrage mai uşor forţa de muncă din România.