Cele două zile constituie profitul patronului sau plusvaloarea după cum se exprimă filosoful german. E ceva greşit în această abordare? Marx nu vede posibilitatea ca patronul să şi piardă. Ce se întâmplă dacă pe piaţă consumatorii nu sunt dispuşi să plătească pentru acel bun? Patronul pierde. Muncitorul nu, deoarece a fost plătit. El poate pierde cel mult posibilitatea unor câştiguri (salarii) viitoare ca urmare a falimentului patronului. Patronul, însă, se decapitalizează. Deci, întâi, patronul îl degrevează pe muncitor de un risc mai mare. Apoi – după cum observă Böhm-Bawerk – muncitorul obţine bunuri prezente, pe când patronul primeşte bunuri viitoare. Astfel, patronul îl degrevează pe muncitor de un alt inconvenient: aşteptarea.
Evident, n-o va face pe gratis, ci va cere mai multe bunuri viitoare în schimbul bunurilor pe care le cedează în prezent muncitorului, şi totul în limitele unui contract voluntar. Iar în cele din urmă, dacă muncitorul n-ar vrea să fie “exploatat” de ce nu se lansează el însuşi în producţia bunului respectiv pentru a dobândi tot câştigul? Iată o bună întrebare. Dar până a răspunde la ea se poate observa că teoriile egalitariste sunt vânturate la noi chiar și de partidele autodeclarate de dreapta. Acest gen de reacție, ce sădeşte în sufletul maselor doar ură şi greşeli, singurele proptele ale antagonismului, care se manifestă prin lupta de clasă, e subsecvent implementării capitalismului cu metode de stânga, promovând falși oameni de afaceri. Businessmeni ce nu s-au confruntat cu riscuri și necesitatea de a gestiona situații dificile, fiindcă au avut contracte cu statul, asiguratorii. Ceea ce i-a determinat să nu stea “la mâna” creativității angajaților și, drept urmare, să nu aibă probleme cu un transfer redus al veniturilor către salarii.
Ca să rezum, capitalismul din România ultimilor 27 de ani este unul fals ceea ce a permis cultivarea egalitarismului. Voracitatea celor pe care nu i-au impus calitățile antreprenoriale, ci au fost numiți, fără a-și lua niciun risc de business în ratele de transfer către salarii, au făcut să fie repuse pe tapet vorbele lui Marx legate de formarea primitivă de capital, care vine pe lume “mânjit de sânge și cu murdărie pe tot trupul, din cap până în picioare”.
Dar sângele nu e, de fapt, al proletarilor, ci al celor ce își iau risc și le e blocată creativitatea. În urma reprimării prin legislație a accesului noilor intrați pe piețe, a conservării pozițiilor dominante, ce se opun competitivității și performanței, cei care au încercat în 3-4 rânduri să devină adevărați antreprenori renunță, se consolează cu mentalitatea de slugă și migrează la oamenii de afaceri autentici ce lipsesc din țara lor.
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro
