În data de 19 iunie, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 150 de localităţi din 24 de judeţe, cu un număr de 272 de focare, dintre care 5 focare în exploataţii comerciale. În alte 16 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi. Cele 10 focare noi sunt în judeţele: Bihor – 3, Dâmboviţa – 2 focare – şi câte un focar în judeţele Braşov (într-o fermă comercială), Dolj, Prahova, Brăila şi Alba. De asemenea, în perioada menţionată au fost stinse 7 focare, cele mai multe în judeţul Teleorman, respectiv 6 focare şi unul în Braşov.
Prima semnalare a prezenţei virusului PPA
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.688 de cazuri la mistreţi. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor. Până vineri au fost despăgubiţi 15.129 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 440,97 milioane de lei.
În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 7,98 milioane de lei pentru alţi 203 proprietari. De la începutul acestui an, în Europa, pe lângă România au fost diagnosticate focare de PPA în: Bulgaria, Ucraina, Belgia, Estonia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Serbia, Slovacia şi Ucraina şi Grecia. Porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic şi social.