Mai mult de patru vehicule din cinci cu standardul de emisie Euro 4, vândute în perioada 2010-2014, emit de trei ori mai mult oxid de azot la testele de laborator decât limita fixată, potrivit ONG-ului.

În cazul motoarelor Euro 6, vândute din 2015, două treimi dintre ele emit de până la trei ori mai mult decât limita fixată, se mai arată în studiu.

T&E a compilat date referitoare la cele 230 de modele obţinute din anchete ale guvernelor din Franţa, Marea Britanie şi Italia, în marja scandalului Dieselgate, precum şi o serie de informaţii publice.

 

Scandalul testelor de emisii trucate reprezintă numai „partea de deasupra a aisbergului”, avertizează Transport & Environment (T&E), care încearcă prin acest studiu să „expună numărul şocant de maşini diesel de pe soselele din UE şi reglementările laxe ale autorităţilor naţionale în domeniul vehiculelor”.

Volkswagen a recunoscut anul trecut că a manipulat testele de poluare pentru 11 milioane de vehicule diesel la nivel mondial, prin instalarea unor softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor în timpul testelor. Recunoaşterea a avut loc în urma unei investigaţii a autorităţilor americane de reglementare.

Grupul german a alocat până în prezent circa 17,8 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor legate de manipularea testelor de poluare.