Fundația Națională pentru Știință și Artă, sub egida Academiei Române, a publicat recent, în cadrul colecției Opere Fundamentale coordonate de acad. Eugen Simion, cursurile universitare ale filosofului Nae Ionescu, dar și studiile, prefețele, articolele și cronicile crescute sub pana maestrului lui Eliade, Cioran sau Mircea Vulcănescu.
Din această sârguincioasă întreprindere asumată de Marin Diaconu și Dora Mezdrea au rezultat trei volume monumentale. Doar primele două, „Cursurile”, acoperă 1.508 de pagini, respectiv 1.168 de pagini. Ultimul, în care se regăsește și o postfață a criticului literar Eugen Simion, numără 1.262 de pagini.
Personaj extrem de controversat în perioada interbelică, adulat și urât deopotrivă, caracterizat și interpretat într-un singur sens din postbelic până în 1989, profesorul Nae Ionescu a rămas vreme îndelungată prizonierul omului politic de dreapta Nae Ionescu și judecăților pripite. Până la urmă, câți dintre detractori i-au citit integral măcar cursurile de filosofie?
„E adevărat – admite Marin Diaconu în deschiderea acestei minunate ediții -, orientarea sa politică l-a făcut să aibă mulți oponenți. Articolele politice – scrise academic, dar cu multă incisivitate – îl fac foarte temut. Filosofia existențialist-creștină, de nuanță ortodoxă – după expresia lui Mircea Eliade – pe care o profesează dascălul de metafizică îi atrage antipatii din partea confraților universitari raționaliști. În schimb, maniera în care își ținea cursurile (stil direct, frază scurtă, orală, idei relativ puține, dar foarte bine argumentate, cu exemple «de o simplitate indiscretă», cu accente deosebite pe chestiuni simple, elementare) îi aduce un auditoriu numeros”.
De la mântuire, la psihologia maselor
Invitația către problematizare făcută studentului, invitația de a reveni la cerința oracolului de la Delphi – „Cunoaște-te pe tine însuți!” – îmbrățișată de Socrate, i-a atras lui Nae Ionescu porecla de „Socrate al Românilor”. „Refuza ostentativ morga universitară, lecțiile enciclopedice, stufoase, documentariste, mergând până acolo încât respingea deliberat recursul la istoria filosofiei” – mai menționează Marin Diaconu.
Nae Ionescu le cerea studenților sinceritate deplină față de ei înșiși și, în spiritul clasicului filosof grec care n-a lăsat în urma lui nici măcar o lucrare scrisă, dascălul lui Noica a refuzat să-și editeze scrierile. Cu atât mai binevenită este această ediție care strânge la un loc cursurile universitare și articolele împrăștiate ale acestui gânditor român atât de persecutat pentru activitatea politică.
Un Mephistopheles valah
Notăm în încheierea acestor rânduri și o idee formulată de Eugen Simion în postfața ediției: „Există în limbajul filosofului ce umblă, cum zice chiar el, fără prejudecăți și fără concepte scolastice prin «ponoarele filosofiei», există, spun, un spirit permanent de împotrivire, de refuz, un daimon care-l îndeamnă mereu să conteste normele și să reveleze latura întunecată a problemei”.
În continuare, strălucită apropiere: „Nu-i greșit să-l comparăm, pornind de la Faust, cu un Mephistopheles valah care ispitește, în plină modernitate, toate noțiunile clare (acceptate) de școală și le arată partea lor de caducitate. Existențialismul său – cu o pronunțată dimensiune religioasă – nu mizează pe contemplație, ci pe un tip de speculație subversivă, digresivă, ce se întinde de la mântuire și predanie până la democrația parlamentară și psihologia maselor”.
3.938 de pagini numără cele trei volume dedicate scrierilor lui Nae Ionescu.