300 de donații în doar trei luni: aplicația Seva e tot mai utilizată

300 de donații au fost făcute prin intermediul aplicației Seva, dezvoltată de Miniprix împreună cu SupplyBlockchain, în primele trei luni de când a fost lansată. Dintre acestea, 50 de colete au fost trimise de către Ambasada Marii Britanii la București, primul donator oficial. Aceste donații au ajuns la beneficiari, persoane cu masura de protectie socială (adulți și copii), din județul Bacău prin parteneriatul public –privat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.

În această perioadă, a fost dezvoltată cea de-a doua versiune a aplicației, astfel încât, donațiile pot fi făcute independent de comenzile pe Miniprix.ro. Cei care doresc să doneze pot lua gratuit pungi Seva din magazinele Miniprix sau de pe Miniprix.ro. Donatorii adaugă în pungi îmbrăcăminte sau încălțăminte, completează în aplicație informațiile despre donația lor, scanează codul de pe punga Seva, iar aplicația asociază beneficiarul cel mai potrivit, urmând că donatorul să fie anunțat când coletul ajunge la destinație. Coletele Seva pot fi apoi lăsate în magazinele Miniprix sau trimise prin curier, gratuit, la sediul Miniprix.

Pe 29 octombrie, echipa Seva a făcut o vizită la DGASPC Bacău pentru a vedea, la fața locului, cum funcționează proiectul. Membrii echipei Seva au declarat că au întâlnit profesioniști dedicați, atât la sediul central DGASPC, cât și în cele două centre de recuperare vizitate.

Aceeași echipă a mai spus că fiecare cadou a stârnit o reacție impresionantă din partea beneficiarilor, și țin să mulțumească tuturor celor care au donat, atât pentru gestul în sine, cât și pentru calitatea produselor oferite. Vizita a avut un impact emoțional care i-a făcut pe cei implicați în proiect sa intelega si mai bine cat de important e sa aduci o bucurie in plus in viata cuiva.

În următoarea perioadă, Miniprix își propune să dezvolte cât mai multe parteneriate atât cu instituții de ajutor social și ONG-uri, în vederea extinderii numărului de beneficiari, dar și cu retaileri sau agenți economici pentru extinderea locațiilor de colectare a donațiilor Seva.