Info Ski de la Orange se adresează pasionaţilor de schi şi snowboard care frecventează pârtiile din ţară, cărora le oferă în timp real informaţii despre starea vremii, a stratului de zăpadă, programul de funcţionare a instalaţiilor, precum şi alte detalii utile despre facilităţile existente pentru aproximativ 150 de pârtii din 32 de staţiuni montane. Menită să încurajeze iubitorii sporturilor de iarnă să aleagă pârtiile din ţara noastră, în luna aprilie Info Ski se afla încă pe locul 1 la categoria sport în rândul aplicaţiilor descărcate în România de pe App Store.
i-Rewind oferă în premieră mondială practicanţilor de snowboard şi schiorilor posibilitatea de a primi direct pe telefon videoclip uri cu evoluţia lor pe pârtia Clăbucet din Predeal, pe care le pot publica pe Facebook sau YouTube imediat ce au terminat coborârea. Dezvoltată de o echipă de antreprenori români susţinută de Orange, aplicaţia a primit deja premii, iar echipa i-Rewind se pregăteşte pentru debut internaţional pe pârtiile din vestul Europei. De asemenea, aplicaţia a fost dezvoltată de curând şi pentru alte sporturi, cum ar fi tenisul, fotbalul sau patinajul.
Sistemul folosit de i-Rewind este în curs de patentare internaţională şi presupune o serie de camere video de înaltă definiţie montate pe stâlpii de pe pârtie. Camerele interacţionează cu un server, care trimite filmele în aplicaţia i-Rewind instalată pe telefoanele clienţilor.
Peste 3.000 de iubitori de schi şi snowboard care au ales iarna trecută pârtia Clăbucet Sosire din Predeal au folosit aplicaţia i-Rewind şi au realizat, în medie, mai mult de 6 filme.
i-Rewind şi Info Ski au fost lansate în luna decembrie 2012, sunt gratuite şi disponibile pe smartphone-urile cu sisteme de operare iOS şi Android şi pot fi descărcate din App Store şi Google Play.
Alături de aceste două aplicaţii pentru sporturile de iarnă, Orange le pune la dispoziţie clienţilor săi şi alte aplicaţii inovatoare, precum Contul meu Orange, care le oferă acestora informaţii utile despre numerele lor Orange sau Orange film şi TV de la Orange, care oferă idei pentru petrecerea timpului liber şi ajutor pentru a le pune în practică uşor.