Discovery Channel a trimis la sediul RCS 20 de cutii în care se aflau 30.000 de petiții ale abonaților care cereau reintrarea Discovery Channel în grila de programe. RCS a refuzat petițiile, scrie
După ce coletele au fost descărcate la sediul RCS&RDS, reprezentanții operatorului au întors coletul. Pachetele au fost descărcate de maratonistul Paul Dicu, fost participant la campania Eroii Discovery. O parte dintre cele 20 de pachete au fost depuse la recepția sediului RCS&RDS, iar o parte la intrarea în clădire.
RCS&RDS le-a comunicat abonaţilor săi, la sfârşitul lunii trecute, printr-un mesaj, ca televiziunile "Digi Animal World şi BBC Entertainment vor înlocui Animal Planet şi Discovery Channel, care ies din grilă la 1 decembrie".
Operatorul de cablu susţine că la finele lunii noiembrie 2012 a expirat contractul de distribuţie dintre RCS şi Discovery Networks International, acesta neputând fi prelungit întrucât cele două părţi nu au reuşit să găsească o soluţie reciproc convenabilă. “În aceste condiţii am fost forţaţi să întrerupem transmiterea acestor canale, deoarece difuzarea lor fără contract nu este permisă de lege”, se arată în comunicatul remis de operatorul de cablu.
Citiți și