Instanţele au dat aproximativ 300.000 de soluţii definitive prin care se dispune restituirea taxei auto proprietarilor care au achitat această taxă "considerată de Justiţie ilegală", a declarat astăzi, la Ploieşti, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, citată de mediafax.ro

Ministrul de resort a precizat că, în luna ianuarie a acestui an, Administraţia Fondului pentru Mediu a primit solicitări pentru restituirea taxei auto în baza deciziilor instanţelor de judecată în cuantum de 19 milioane de lei, în condiţiile în care veniturile acestei instituţii sunt cu cinci milioane de lei mai puţin decât valoarea totală a solicitărilor primite din partea celor care au câştigat prin justiţie restituirea taxei auto. "Din păcate, din bugetul Fondului pentru Mediu constituit din veniturile prin colectarea taxelor, cea mai mare parte, 70% cel puţin, se duce către restituirea fostei taxe auto către cetăţeni. Pentru luna ianuarie am avut încasări din înmatricularea maşinilor la nivelul Administraţiei Fondului pentru Mediu de 14 milioane de lei şi am avut de restituit către cetăţeni o sumă în cuantum de 19 milioane de lei, fapt pentru care împreună cu Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Justiţie trebuie să găsim acele soluţii prin care cetăţenii să poată să primească sumele declarate prin justiţie ca fiind luate în mod ilegal", a afirmat ministrul Mediului.

“Casa Verde”, sub semnul întrebării

Ea a spus că luna trecută AFM a plătit către cetăţeni toată suma încasată în ianuarie din înmatricularea maşinilor, respectiv 14 milioane de lei. Rovana Plumb a precizat că, în aceste condiţii, nu se ştie dacă programul "Casa Verde", derulat anii trecuţi tot prin Administraţia Fondului pentru Mediu, va fi implementat anul acesta, întrucât acest program va fi stabilit în funcţie de încasările Administraţiei Fondului pentru Mediu.

"Este foarte greu să spunem în momentul de faţă dacă va porni sa nu va porni “Casa verde”. Chiar dacă acest program va porni, el nu va mai fi doar pentru persoane fizice, ca până acum, va trebui să se intre şi pentru persoane juridice", a adăugat ministrul Mediului.

Sursa: mediafax.ro