Acesta este cel de-al treilea proiect pilot care face parte din strategia Enel pe termen lung de a instala contoare inteligente pentru 2,8 milioane de clienți din România.

Până în prezent, Enel a instalat în România 140.000 de contoare inteligente, iar în acest an va instala încă pe atâtea, așa cum am menționat mai sus. Conform estimărilor ANRE, până în 2020 contoarele inteligente vor fi instalate la 80% dintre consumatorii din România. În ceea ce privește programul Enel, compania a anunțat că va aloca 139 de milioane de euro pentru investiții în operațiunile de distribuție, iar în 2018 investițiile programate vor ajunge la 168 de milioane de euro.

”Vom respecta cu strictețe angajamentul asumat de a aduce permanent noi tehnologii în România și de a folosi expertiza internațională a grupului nostru pentru îmbunătățirea semnificativă a calității rețelei locale, deoarece credem într-un sistem energetic mult mai flexibil și mai eficient pe termen lung, bazat pe inovație tehnologică și orientare către client”, a declarat Georgios Stassis, Country Manager Enel în România.

Clienții incluși în cel de-al treilea proiect pilot vor beneficia de citiri ale contorului de la distanță, care înlocuiesc citirile de pe teren și estimările de consum. Contoarele inteligente pot comunica cu distribuitorul în timp real, permițând o identificare mai ușoară a defecțiunilor de reţea, astfel încât compania să poată interveni în caz de avarii mai rapid și mai eficient, îmbunătățind astfel calitatea rețelelor și a serviciilor.

“Transformarea digitală pe care contoarele inteligente o aduc plasează consumatorul în centrul preocupărilor noastre, oferind clienţilor o experiență îmbunătățită: acces la date de consum în timp real, posibilitatea de a monitoriza consumul de energie, facturare pe baza consumului exact și cel mai important, monitorizarea continuității serviciului și restabilirea mai rapidă de la distanță a acestuia în caz de defecțiuni.”, a mai spus Stassis.

E-Distribuție Muntenia va pune în funcțiune aproximativ 70.000 de contoare inteligente acoperind zone importante din București și Ilfov. În Ilfov, clienți din Buftea, Mogoșoaia și Chitila sunt incluși în proiect.

 

E-Distribuție Dobrogea va instala aproximativ 40.000 de contoare inteligente atât în zona urbană, cât și în zona rurală. E-Distribuție Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru peste 40.000 de clienți din mediul urban și rural din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Mare parte din contoarele inteligente care vor fi instalate consumatorilor sunt produse în România, la fabrica AEM din Timișoara.

Ce este contorul inteligent E-Distribuție

Contoarele inteligente sunt conectate cu dispeceratul E-Distribuție pentru a putea fi realizat, de la distanță, automatizat, un flux bidirecțional de comunicare, în orice moment.

Instalarea acestor dispozitive care pot fi operate de la distanță va oferi o gamă largă de beneficii clienților. Prin sistemul de contorizare inteligentă se vor putea realiza citiri de la distanță a consumului de energie electrică, dar și operațiuni comerciale precum schimbări tarifare, conectări și deconectări, sporind astfel confortul clienților și reducând inconveniența vizitelor la locație. Astfel, furnizorii vor putea utiliza citirile automate oferite de contorul în loc de estimări, pentru facturare, astfel încât facturile vor reflecta mai bine consumul de energie electrică.

În plus, clienții vor putea avea acces la informații detaliate și actualizate la zi cu privire la consumul lor de energie. Această monitorizare în timp real le va permite acestora să-și planifice în mod adecvat consumul de energie. Contoarele inteligente colectează date privind calitatea furnizării de energie electrică, monitorizând în timp real continuitatea serviciului, raportând erori în sistemul de rețea sau defecțiuni și localizând anomaliile posibil cauzate de consumul necontorizat de energie.

Privind în viitor, un sistem complet consolidat de contorizare inteligentă poate îmbunătăți calitatea serviciilor, permițând intervenții în timp real și restabilirea mai rapidă a serviciilor în caz de defecțiuni, precum și introducerea unor structuri tarifare flexibile. Tarifele zilnice, săptămânale, lunare sau chiar sezoniere, alături de perioadele flexibile de tarifare, vor putea extinde gama curentă de opțiuni care prevede facturarea lunară sau trimestrială.

Un sistem de contorizare inteligent integrat cu un sistem avansat de rețea inteligentă poate oferi o serie de servicii avansate, precum:

  • Implicarea activă a consumatorilor, care sunt și producători mici de energie și care pot decide atât când să consume energia regenerabilă pe care o realizează, cât și când să distribuie această energie în rețea;
  • Infrastructură inteligentă de încărcare a vehiculelor electrice, care conectează consumul automobilului cu contractul de furnizare de electricitate a proprietarului său;
  • Soluții inovatoare de automatizare a casei, care permit controlarea de la distanță a diferitelor dispozitive din casă și optimizarea consumului de electricitate