Un document intitulat „Manualul Ameninţărilor Cibernetice 2022”, care a fost publicat de unul dintre liderii globali în tehnologii avansate care investeşte în inovare digitală arată că 32% din organizațiile globale care au fost vizate de atacuri cibernetice în2 021 au fost de acord să plătească o răscumpărare hackerilor.
Totodată, sursa citată precizează și că 72% dintr-un total de 20.000 de atacuri cibernetice analizate au vizat sectorul apărării şi administraţiile publice.
Statistica a fost realizată de Agenția pentru Securitatea Sistemelor Informatice din Franţa (ANSSI), în perioada 2020 – 2021, în Europa, iar potrivit sursei citate, numărul atacurilor cibernetice s-a majorat de 37,7%.
În același timp, datele arată că din ce în ce mai multe organizații au fost de acord cu o răscumpărarea astfel încât să își poată recupera datele după un atac. Doar în 2021, o pondere de 32% dintre organizaţiile vizate de un atac cibernetic au fost de acord să plătească o răscumpărare hackerilor, faţă de 26% în 2020. Sursa citată precizează cu un grup de hackeri a reușit să câștige 180 de milioane de euro de la victimele atacate cibernetic.
Companiile au plătit răscumpărări de peste 100 de milioane de euro hackerilor
De cealaltă parte, Manualul Ameninţărilor Cibernetice 2022, mai arată că aproape trei sferturi (72%) dintre cele 20.000 de atacuri analizate de Thales au vizat sectorul apărării şi administraţiile publice, în timp ce 62% s-au adresat sectorului telecomunicaţiilor.
Documentul arată și cum acționează hackerii. Se pare că aceștia instalează un virus în sistemul informatic al organizației, iar ulterior, pot desfășura operațiuni de spionaj pe termen lung.
Sursa citată precizează că malware-ul poate fi nedetectat de sistemele organizații chiar și mai bine de zece ani. Astfel de atacuri sunt din ce în ce mai răspândite, avertizează sursa citată, care menționează că hackerii au devenit din ce în ce mai organizați în ultimii ani în ceea ce privește atacurile care vizează marile companii.
Cum acționează virusul instalat de hackeri?
„În acest tip de atac, hackerii instalează un virus în sistemul informatic al organizaţiei pentru a avea acces la date şi, ulterior, pot desfăşura operaţiuni de spionaj pe termen lung, care sunt mai periculoase prin definiţie. Malware-ul latent poate rămâne nedetectat în sistemele unei organizaţii pentru o perioadă cuprinsă între doi ani şi mai mult de un deceniu.
Acest tip de atac devine din ce în ce mai răspândit pe măsură ce companiile private colaborează mai strâns cu agenţiile guvernamentale pentru a contracara ameninţările cibernetice şi pe măsură ce hackerii devin mai bine organizaţi. În prezent, din ce în ce mai multe guverne îşi externalizează activitatea cibernetică”, se menţionează în document.