În perioada iulie – 20 noiembrie 2012, Hidroelectrica a tranzacționat pe piața concurențială PCCB-OPCOM 36 de pachete de energie, totalizând 1.501.745 MWh, cu un preț mediu de 229 lei/MWh, valoarea contractelor încheiate fiind de 343.895.780 lei.
Veniturile realizate din aceste tranzacții sunt cu 148,6 milioane de lei (aproximativ 33 milioane de euro) mai mari decât cele pe care societatea le-ar fi obținut anterior intrării în insolvență, din vânzarea aceleiași cantități de energie traderilor cu un preț mediu de 130 lei/MWh.
“Am obținut, în medie, cu 100 lei/MWh mai mult decât în contractele bilaterale cu băieții deștepți. Am vândut 1,5 milioane MWh reprezentând cea mai mare cantitate tranzacționată vreodată pe bursa de energie, adică 8,5% din producția Hidroelectrica într-un an mediu hidrologic”, a spus Remus Borza, reprezentantul Euro Insol.
Potrivit acestuia, veniturile suplimentare rezultate din vânzarea, în mod transparent și concurențial, de energie pe OPCOM ajută societatea să compenseze scăderea veniturilor și, implicit, pierderea provocată de seceta prelungită, care a afectat grav producția de energie a societății.
33 mil. euro în plus pentru Hidroelectrica de pe OPCOM
23 noiembrie 2012, 11:19
Ultima modificare în 23 noiembrie 2012, 13:19
Vânzarea energiei produse de Hidroelectrica pe bursa administrată de OPCOM, după ce Euro Insol, administratorul judiciar al societății, a denunțat contractele bilaterale cu traderii de energie a adus venituri suplimentare de 33 de milioane de euro pentru producătorul de energie.
Etichete: hidroelectrica
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook