Peste o treime din internauţii din Europa de Vest vor accesa Internetul de pe telefoanele mobile, până în 2014, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă Forrester Research.
Conform studiului, numărul celor care vor accesa Internetul mobil va creşte cu 39% în Europa de Vest până în 2014, comparativ cu 2008 (13%).
„Recesiunea obligă mulţi utilizatori să-şi reducă cheltuielile, dar aceştia nu renunţă la abonamentele de telefonie mobilă” , potrivit lui Thomas Husson, analist la Forrester.
Numărul de utilizatori de Internet mobil din Europa de Vest va ajunge la 344 de milioane până la finalul anului 2014, comparativ cu 334 de milioane de utilizatori, anul acesta. Telefoane inteligente precum iPhone, T-Mobile G1 şi Samsung Omnia permit utilizatorilor să acceseze Internetul mobil cu mare uşurinţă, oferind de asemenea funcţii de cameră foto şi MP3 player.
„ În următorii zece ani, Internetul mobil va înregistra acelaşi succes ca şi internetul pentru PC”, conform studiului Forrester.
SURSA: Forrester.com