Gestul facut de fostul presedinte al CNVM, Stefan Boboc, prin incercarea de a repune in dreputuri proprietarii actiunilor furate de Octavian Goga in vara anului trecut, ne indreptateste sa credem ca Stefan Boboc s-a grabit sa acopere alte mari nereguli din functionarea pietei de capital inainte ca scandalul FNI sa-i aduca politia la usa. Desi au existat mai multe sesizari care au atras atentia asupra faptului ca anumite persoane au acces la registrele actionarilor din diverse societati, CNVM nu a luat masuri suplimentare de protectie. Astfel, in vara anului 1999, Politia a descoperit ca Octavian Goga a vandut prin piata de capital actiuni in valoare de opt miliarde lei, furate din portofoliile a trei SIF-uri. Goga a profitat de absenta unor coduri de siguranta si a intrat in Registrul Roman al Actionarilor si in depozitar (SNCDD), de unde a transferat actiuni catre propriul SVM, titluri pe care le-a vandut ulterior.
SIF-urile mai au de recuperat 3,5 miliarde lei
O parte din paguba a fost recuperata, dar actiuni in valoare de aproximativ 3,5 miliarde lei au ajuns la investitori care au cumparat, cu buna-credinta, actiuni prin intermediul pietei Rasdaq.
La numai cateva zile dupa ce FNI a inceput sa se clatine, societatile de valori mobiliare au primit in retea o decizie a CNVM – Ordonanta nr. 146 din 10 mai – prin care se solicita acestora sa restituie, in termen de 30 de zile, actiunile cumparate de la Midinvest in vara anului 1999. Valoarea totala a actiunilor, estimata dupa preturile medii inregistrate saptamana trecuta, se ridica la aproximativ 3,5 miliarde lei. Practic, prin aprobarea ordonantei, fostul presedinte al CNVM a incercat sa faca dreptate SIF-urilor, punand la plata 37 de SVM- uri a caror unica vina a fost faptul ca au crezut in siguranta sistemului electronic de tranzactionare si in corectitudinea operatorilor.
La 11 iunie, prima zi dupa termenul limita impus de CNVM pentru restituirea actiunilor, mai putin de 10 % din acestea revenisera in portofoliul proprietarilor. Paguba celor trei SIF-uri este, inca, de peste 3,2 miliarde lei. Majoritatea SVM-urilor implicate in tranzactiile cu Midinvest si cu actiunile furate de Octavian Goga contesta legalitatea Ordonantei nr. 146 a CNVM.
SVM-urile refuza sa transfere actiunile
Reprezentantii societatilor care opereaza pe piata de capital au refuzat sa faca declaratii publice, dar au precizat ca nu intentioneaza sa transfere actiunile, afirmand ca cea mai mare parte a acestora au fost cumparate pe conturile clientilor.
Operatorii pietei sustin ca legislatia din momentul actual nu-i poate obliga sa restituie un obiect cumparat pe o piata organizata. In plus, peste 80% din actiunile cu pricina nu se afla acum in proprietatea SVM-urilor, deci ordonanta nu are obiect. Brokerii sunt insa nedumeriti cum CNVM a putut emite o astfel de decizie, atat timp cat ancheta Politiei cu privire la implicarea unor persoane din alte institutii ale pietei de capital – SNCDD, Registrul Roman al Actionarilor – nu a fost finalizata.
„Daca persoane din institutiile mentionate au fost implicate sau au favorizat in vreun fel furtul de actiuni comis de Goga, atunci de ce trebuie sa plateasca SVM-urile oalele sparte? Eu am tranzactionat pe o piata reglementata si supravegheata prin departamente de specialitate, iar acum platesc pentru ca persoanele din departamentul de supraveghere a pietei (din cadrul CNVM) nu
si-au facut datoria ?”, intreaba un operator care a solicitat pastrarea anonimatului.
In atitudinea operatorilor se simte teama. Insubordonarea ii poate costa suspendarea autorizatiei. Dar exista si cazuri in care, daca s-ar proceda la restiturea actiunilor (urmand ca ulterior sa astepte solutionarea si recuperarea banilor pe cale juridica) autorizatia de functionare a SVM-ului nu ar mai folosi la nimic, pentru ca o parte dintre acestea nu dispun de sume echivalente cu contravaloarea actiunilor ce trebuie restituite.
37 de tapi ispasitori pentru furtul de actiuni
29 iunie 2000, 12:00
Ultima modificare în 29 iunie 2000, 15:00
Gestul facut de fostul presedinte al CNVM, Stefan Boboc, prin incercarea de a repune in dreputuri proprietarii actiunilor furate de Octavian Goga in vara anului trecut, ne indreptateste sa credem ca Stefan Boboc s-a grabit sa acopere alte mari nereguli din functionarea pietei de capital inainte ca scandalul FNI sa-i aduca politia la usa. Desi au existat mai multe sesizari care au atras atentia asupra faptului ca anumite persoane au acces la registrele actionarilor din diverse societati, CNVM nu
Etichete: arhiva,
cnvm
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook