Din totalul finanţării, suma de 30 milioane euro provine din Fondul European de Dezvoltare Regională, 8 milioane prin Programul IPA şi un milion euro prin Programul ENPI.

Apelul de proiecte se desfăşoară în două etape. În prima etapă aplicanţii depun o expresie de interes (aplicaţie scurtă), urmând ca proiectele preselectate să fie invitate să depună aplicaţia completă.

Programul Sud Estul Europei (PCTSEE) vizează dezvoltarea parteneriatelor transnaţionale de importanţă strategică, având scopul de a sprijini integrarea teritorială, economică şi socială şi de a contribui la creşterea gradului de coeziune, stabilitate şi competitivitate al regiunilor, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul programului.

Aria eligibilă a Programului de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei cuprinde 16 state. 14 state participă cu întregul teritoriu – Albania, Austria, Bosnia şi Hertzegovina, Bulgaria, România, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Grecia, Ungaria Serbia, Munegru, Slovacia, Slovenia şi Moldova. În două dintre state sunt eligibile doar anumite regiuni. În Italia, regiunile eligibile sunt Lombardia, Bolzano/Bozen, Trento, Veneto, Friuli-Venezia-Giulia, Emilia Romagna, Umbria, Marche, Abruzzo, Molise, Puglia Basilicata, iar în Ucraina oblasturile (regiunile) Cjermovestka, Ivano-Frankiviska, Zakarpatska şi Odessa.

SURSA: Agerpres