Din cauza crizei economice, cu ocazia Crăciunului şi a sărbătorilor de iarnă, 40% dintre italieni nu îşi vor putea permite să plece în vacanţă, informează vineri agenţia ANSA.
Potrivit unui sondaj difuzat vineri de centrul de studii al societăţii ‘Touring Club’, preluat de principala agenţie de presă din Italia, 75% dintre italienii care afirmă că pot pleca în concediu aleg să rămână în ţară. Destinaţiile principale sunt, pentru aceştia, regiunile din nordul Peninsulei, în primul rând Trentino Alto Adige, Lombardia şi Veneto. Numai 25% dintre italieni declară că se vor deplasa în străinătate, destinaţiile principale fiind Franţa (17%) şi Spania (11%).
Un italian din trei afirmă că va putea cheltui pentru concediu numai 500 de euro, 72% nu mai mult de 1.000 de euro, iar numai 14% dintre italieni vor depăşi suma de 1.500 de euro, pentru o vacanţă cu întreaga familie.
În ceea ce priveşte cazările, 40% dintre italienii ‘cei mai norocoşi’ vor petrece o perioadă de odihnă în hoteluri, în timp ce 33% declară că vor fi găzduiţi de rude şi prieteni, notează agenţia ANSA.AGERPRES