Conduse de personaje dubioase, protejate de contracte și de hotărâri halucinante ale unor consilii locale, firmele de ridicări auto s-au dovedit cea mai profitabilă afacere a crizei. Patronii lor continuă să încaseze sume exagerate de la automobiliștii care suferă de lipsa locurilor de parcare și care n-au găsit încă leac în justiție împotriva acestei calamități.
În iunie 2010, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, comenta revoltat pe blogul personal: „Am cerut firmei CFR Trans Auto să îşi limiteze acţiunile la arterele principale, la maşinile parcate ilegal şi care încurcă traficul din Bucureşti. Mai exact, de pe bulevardele mari trebuie ridicate maşinile parcate abuziv, adică pe trecerile de pietoni, în dreptul staţiilor RATB sau cele care dublează primul rând de maşini de la trotuar. Pentru a nu exista confuzii, am oferit societăţii lista bulevardelor pe care să intervină pentru a împiedica situaţii de acest gen şi voi monitoriza personal situaţia. În caz contrar, am înştiinţat societatea că îi voi rezilia contractul cu Primăria Sectorului 1.“ El preciza clar, în aceeași postare, că mașinile parcate pe străduțele secundare, unde nu există locuri special amenajate, nu vor fi afectate, și că a făcut „un apel la poliţişti să amendeze, dar nu să ceară ridicarea autoturismelor parcate sub semnele de oprire interzisă, dacă acolo nu sunt amenajate locuri de parcare“.
Săptămâna trecută, câteva zeci de automobile parcate pe străduțele din jurul Căii Dorobanți au fost ridicate pentru că, deși nu se aflau în zone de acțiune ale indicatorului „Oprirea interzisă“, erau urcate cu o roată pe trotuar și nu asigurau astfel un spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor, așa cum prevede regulamentul rutier.
„Știu ce a zis primarul Chiliman, dar până acum nu a luat nicio măsură, probabil pentru că și-a dat seama că nu e responsabilitatea noastră, ci a poliției, noi fiind doar executanți“, comentează Vasile Stoicescu, directorul general al CFR Transauto. Firma pe care o conduce are un contract de „ridicare, transport, depozitare, pază şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public“ semnat pe o perioadă de zece ani, primul audit urmând să fie făcut la cinci ani de la demararea operațiunilor. Cinic, se poate spune că este un contract avantajos pentru autorități. Altă firmă controlată de Florian Walter (cel care deține, prin fiii săi, CFR Transauto și, între altele, patron al Universității Cluj), Romprest, a încheiat un contract cu aceeași primărie de sector pe nu mai puțin de 25 de ani, primul audit fiind programat în 2023.
Motivarea: îmbogățirea fără just temei
Pe rolul judecătoriilor de sector și al Tribunalului București sunt peste o mie de acțiuni deschise de automobiliști, care cer despăgubiri atât din partea Brigăzii de Poliție Rutieră, cât și a firmelor de ridicări. Primul caz câștigat în instanță a fost deja celebrul dosar instrumentat de Gheorghe Piperea, din martie 2010, prin care poliția a fost obligată să achite atât cuantumul amenzii, cât și suma achitată de petent pentru a-i fi eliberat automobilul. Între timp, zeci de avocați și-au dat seama că subiectul reprezintă o pâine de mâncat și că măsura de ridicare este atât de abuzivă, încât trebuie găsită o cale validă de atac.
Am vorbit cu doi dintre avocații care s-au implicat până acum în astfel de cazuri. Ambii au început să fie preocupați de temă după ce le-au fost ridicate autoturismele. Unul dintre ei este Flavius Oancea, colaborator la SCA Măgureanu și Asociații.
„Pe scurt, avem această situație: fiecare consiliu local are propria hotărâre, conform cărora în unele sectoare primăriile nu primesc niciun procent din veniturile obținute de firmele de ridicări. În final, ăsta ar fi putut fi un obiectiv firesc, ca primăriile să obțină noi sume pe care să le investească în crearea de noi locuri de parcare. Însă toți banii ăștia se duc la firme particulare.“
Ce-i de făcut, atunci? „La procesele câștigate până acum, s-a mers pe ideea că, potrivit Codului civil, suntem cu toții răspunzători pentru faptele
noastre, astfel încât poliția este obligată să plătească pentru greșeala sa. Eu nu merg pe asta, pentru că sunt de părere că firma trebuie să plătească, nu autoritățile publice. Mă bazez tot pe o prevedere din Codul civil, care stabilește că persoana care a încasat abuziv o sumă de bani trebuie s-o restituie (formal, se numește îmbogățire fără just temei), așa că prejudiciul trebuie suportat de firmă, pentru că ea a luat banii“, spune Oancea, a cărui ipoteză nu a fost confirmată de o hotărâre definitivă, toate cazurile sale aflându-se încă pe rol.
Merită și nu prea să mergi în justiție
Andreea P., avocată specializată în acest gen de cazuri, spune că, până acum, a avut peste 20 de dosare finalizate, din care a pierdut doar două: „Unul în care mașina era parcată chiar sub semnul de parcare interzisă și un altul în care clientul a dorit să-și redacteze singur contestația și a făcut-o destul de prost.“
Dosarele împotriva poliției reprezintă principalul segment al activității sale și are prieteni avocați care se ocupă exclusiv de aceste spețe, adesea cu mult succes. Fiindcă, adesea, circumstanțele sunt favorabile. „Cei mai mulți judecători detestă firmele de ridicări și mafia din Capitală. Trebuie doar ca dosarul să fie instrumentat decent, iar fapta să nu fie prea gravă. Dacă mașina era parcată în intersecție sau în stația de autobuz, este greu de crezut că se poate face ceva.“
Dincolo de nevoia cetățeanului de a căpăta satisfacție, se pune întrebarea, totuși, dacă merită deranjul. Andreea P., de pildă, taxează fiecare client cu o mie de lei, „care se achită înainte de acțiunea în instanță, clientul recuperându-și prejudiciul ulterior de la poliție“.
Doar că, prin lege, autoritățile publice sunt obligate să achite sumele la șase luni de la pronunțarea sentinței. Iar cei care se așteaptă ca banii să le vină de la firma de ridicări, ar trebui să ia aminte la spusele lui Vasile Stoicescu, managerul uneia dintre cele mai hulite astfel de companii din Capitală: „Am fost chemați în instanță de nenumărate dăți, însă până acum nu am pierdut decât trei procese, iar pentru niciunul decizia nu este irevocabilă. Vă spun sincer, eu fiind jurist, nici instanțele, nici avocații nu sunt încă familiarizați cu aceste cazuri și nu au găsit până acum modalitatea să câștige procesele.“
Ridicări cu susu-n jos și în provincie
Scandaluri sunt în toată țara, nu numai în Capitală. De la Cluj la Focșani și de la Brașov la Timișoara, oamenii sunt revoltați că autoritățile locale au adoptat asemenea măsuri drastice, în condițiile în care soluțiile pentru lipsa locurilor de parcare sunt departe de a fi găsite.
În cazul unora dintre aceste orașe, șoferii rămași fără mașină se pot consola măcar că banii ajung la primărie, nu în conturile unei firme private. Este valabil, în acest context, exemplul Sibiului, unde primăria a achiziționat un singur utilaj-platformă, cu care a ridicat într-un an peste 700 de mașini, taxându–i pe șoferi cu câte 500 de lei. Este, în parte, și al Iașiului. Numai că acolo oamenii sunt din ce în ce mai revoltați: pe de o parte, pentru că de la 1 octombrie primăria a crescut tarifele de eliberare a mașinii de la 310 la 550 de lei; pe de alta, pentru că, deținând o singură mașină potrivită acestei activități, municipalitatea închiriază lunar două mașini speciale de la o firmă privată, care primește câte 80 de lei pentru fiecare automobil ridicat. În schimb, sunt cazuri extreme, ca acela al micuțului oraș brașovean Codlea, unde locuitorii se plâng că măsura de ridicare nu-și găsește justificarea. Și unde nu numai că serviciul este externalizat, dar firma (una din Botoșani, nu din Brașov) este acuzată că amplasează semne de parcare interzisă fără a avea avizul comisiei locale de circulație.
Sunt și eu om și înțeleg furia celor pățiți. Dacă reușește cineva să schimbe legislația, bravo lui. Eu nu fac decât să respect legea.
Vasile Stoicescu, director, CFR Transauto
Campioni la sechestrarea mașinilor
CFR transauto este deținută indirect de Florian Walter (fost Bușcă), acționari în acte fiind cei doi fii ai săi (unul de 24, altul de 26 de ani). Firma s-a desprins în 1999 din CFR Marfă, în 2004 urmând privatizarea propriu-zisă. Compania are 29 de puncte de lucru în întreaga țară, obiectul principal de activitate fiind transportul combinat de marfă și transportul de persoane. Potrivit directorului general, serviciul de ridicare de mașini aduce 15% din totalul veniturilor companiei. Compania a avut venituri constante în ultimii ani, de circa 4-4,5 milioane de euro, însă rata profitului a variat semnificativ: de la un profit net de 300.000 de euro în 2006 la o pierdere de 870.000 de euro anul trecut. „În 2009, am făcut o serie de investiții importante. De aceea, am terminat pe minus. Însă situația s-a redresat anul trecut, după ce am făcut eforturi mari de promovare. Mă refer la promovarea serviciilor de transport, nu la cel de ridicare de mașini, pentru care nu avem nevoie“, explică Vasile Stoicescu. CFR Transauto are opt mașini-platformă pentru ridicarea mașinilor.
Ilcor este deținută în proporție de 50% de Vasilica Vieru și administrată de Victor Vieru , proprietarul a două case de amanet. Înființată în 2008, firma a avut o evoluție financiară spectaculoasă: de la venituri de 250.000 de euro și profit de 50.000 de euro în primul an de activitate la venituri de 1,7 milioane de euro, cu o marjă de profit de 25%, în 2009.
Supercom aparține familiilor Bucu și Ciuclea, în frunte cu fostul senator PSD Ilie Ciuclea. Cele două familii dețin peste zece firme în domenii diverse (de la agricultură la imobiliare), Supercom fiind cea mai rentabilă. Soții Ciuclea sunt, totodată, fondatorii „primei corale profesioniste particulare din ţară, Divina Armonie“, creată, potrivit Paulei Ciuclea, „din iubirea pentru Dumnezeu, pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru armonia corală“.
