Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi a atribuit un contract de 4,15 milioane de euro, fără TVA, firmei Comision Trade din Brăila pentru lucrări de dragare în porturile Galaţi, Brăila şi Tulcea.Astfel, compania a încheiat cu Comision Trade un acord cadru pe o perioadă de patru ani, lucrările fiind finanţate din venituri proprii şi din surse bugetare. Acordul cadru conţine contracte subsecvente care vor fi atribuite anual, în funcţie de fondurile
Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi a atribuit un contract de 4,15 milioane de euro, fără TVA, firmei Comision Trade din Brăila pentru lucrări de dragare în porturile Galaţi, Brăila şi Tulcea.
Astfel, compania a încheiat cu Comision Trade un acord cadru pe o perioadă de patru ani, lucrările fiind finanţate din venituri proprii şi din surse bugetare. Acordul cadru conţine contracte subsecvente care vor fi atribuite anual, în funcţie de fondurile disponibile şi necesităţi.
Potrivit Mediafax, obiectivul contractului este menţinerea adâncimilor de navigaţie în danele şi în bazinele celor trei porturi.
Acordul a fost atribuit la 11 iunie, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai mic.
Comision Trade a fost fondată în 1994 în Brăila şi a avut anul trecut afaceri de 62,89 milioane de lei, mai mult cu 39,6% faţă de anul precedent, când a înregistrat o cifră de afaceri de 45,05 milioane lei.
SURSA: Mediafax