Potrivit raportului dat publicităţii marţi, la sfârşitul 2012 existau mai puţine proceduri de infringement deschise în UE decât la finalul lui 2011, respectiv 1.343 faţă de 1.775, şi mult mai puţine decât în 2009 (2.900 de cazuri). Acest lucru se datorează utilizării mai frecvente a altor mecanisme, precum EU Pilot şi SOLVIT, care au drept scop cooperarea cu statele membre şi ameliorarea respectării legislaţiei UE.

Mediul, transporturile, fiscalitatea, piaţa internă şi serviciile au fost domeniile cel mai predispuse la declanşarea procedurii de infringement, reprezentând împreună 60% din numărul total de cazuri la nivelul UE.

Cele mai multe proceduri de infringement au fost deschise împotriva Italiei (99), Belgiei (92) şi Spaniei (91). Ca şi în 2011, cele mai bune rezultate din acest punct de vedere le-a avut Letonia, cu numai 20 de cazuri, urmată de Lituania (22) şi Estonia (24).

În condiţiile în care raportul de anul trecut indica faptul că statele membre întârzie în transpunerea directivelor UE, rezultatele de anul trecut s-au ameliorat semnificativ din acest punct de vedere. Până la finalul lui 2012, au fost deschise cu 45% mai puţine infringementuri pentru transpunerea târzie a legislaţiei comunitare decât în urmă cu 12 luni. Cele mai multe astfel de proceduri au fost declanşate împotriva Italiei (36), Portugaliei (34) şi Ungariei (26) şi cele mai puţine împotriva Estoniei (5), Olandei şi Suediei (câte 6).

Pentru a combate transpunerea târzie în legislaţia naţională a legislaţiei UE, CE a trimis anul trecut 35 de cazuri la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, faţă de doar nouă în 2011

Sursa: Agerpres