Rezultatele sondajului de opinie realizat in cursul lunii noiembrie 2001 vin sa confirme perceptia relativ buna a populatiei Romaniei referitoare la actul guvernarii. Deja la un an distanta fata de momentul alegerilor, Executivul poate fi multumit de procentul de incredere, 49%, de care se bucura in randul alegatorilor, procentaj care reprezinta un record in randul sondajelor realizate din anul 1996 incoace. La fel, valoarea de 56% de aprecieri pozitive pentru presedintie nu a mai fost atinsa din sondajul Barometru din decembrie 1997. In cazul parlamentului, valoarea de 38% este cea mai ridicata din septembrie 1997.
Aceasta perceptie pozitiva a actului de guvernare dupa un an de cand PSD-ul si-a intrat in paine se datoreaza atingerii unor obiective anuntate in campania electorala: cresterea Produsului Intern Brut (+5%) si a productiei industriale (+8%), scaderea somajului cu mai mult de doua procente, cresterea consumului cu peste 6%, toate obtinute pe fondul opririi procesului de restructurare a societatilor de stat. Eliminarea vizelor pentru cetatenii romani care calatoresc in spatiul Schengen este privita ca o reusita a diplomatiei romanesti. Cresterea economica s-a facut pe baza cresterii deficitului comercial la valoarea record de patru miliarde dolari pana la sfarsitul anului si a deficitului de cont curent. Cu alte cuvinte, in anul 2001, o buna parte din cresterea consumului s-a facut pe datorie, nota de plata urmand a fi platita incepand chiar de anul viitor. O alta explicatie a scorurilor bune pe care le-a inregistrat actuala guvernare si in sondajele din mai si noiembrie 2001, consta in faptul ca populatia nu a resimtit inca efectul scumpirilor la tarifele practicate la energia electrica, termica si combustibili. Nu trebuie subestimata nici nemultumirea produsa de dublarea tarifelor la biletele de tren in pragul sarbatorilor, perioada in care numarul calatorilor creste semnificativ. Dar acest lucru va fi clarificat in mai 2002, cand va fi elaborat urmatorul Barometru de opinie.
Incredere scazuta in fondurile de investitii
De remarcat ca din datele sondajului reiese ca cei care acorda mai multa incredere institutiilor sunt persoane mai in varsta, fara liceu absolvit, locuiesc in mediul rural, in satele din Oltenia si Muntenia, au un venit mai ridicat, ar vota PSD, Ion Iliescu sau Adrian Nastase la alegerile parlamentare si prezidentiale. Din contra, increderea in institutii scade, cu atat mai mult cu cat persoanele intervievate au studii superioare, locuiesc in orase cu peste 100.000 de locuitori, din Banat-Crisana, au lucrat in strainatate sau care declara ca sunt informati cu privire la activitatea parlamentului, presedintiei sau guvernului.
De cea mai mica incredere se bucura in randul populatiei fondurile de investitii, doar 6% avand o parere pozitiva, in timp ce 71% din populatie are parere proasta. Evolutia este logica, avand in vedere transformarea unora, ca FNI, in jocuri de tip Caritas. Lipsa de interes fata de aceste institutii este grava daca se doreste introducerea pe piata, in viitorul apropiat, a fondurilor de pensii private. Nici bancile nu prezinta o incredere mare in randul cetatenilor, doar 18% avand o atitudine pozitiva fata de activitatea acestora, procent constant de la inceputul anului 2001. CEC-ul in schimb este mai bine privit, 47% dintre cei intervievati avand incredere in aceasta institutie, si doar 44% declara ca nu au incredere.
In contrast cu aprecierile relativ pozitive fata de actuala putere, la intrebarea: cum apreciati veniturile actuale ale familiei dvs.?, 44% considera ca nu le ajung nici pentru strictul necesar. Procentul este in crestere accentuata fata de luna iunie 1997, cand numai 31% raspundeau ca veniturile nu le ajung nici pentru cele strict necesare. Fata de mai 2001, cresterea este de opt puncte procentuale, cu toate ca, in perioada mai – noiembrie a.c., inflatia nu a iesit foarte mult din prognoza si somajul a scazut. Interesant ca in rastimpul unui cincinal, numarul celor care traiesc cu un venit care sa asigure un trai peste nivelul strictului necesar a scazut de la 38% la 18%. Raportat numai la perioada Nastase, doar primele sase luni au consemnat o crestere a nivelului de trai, din luna mai scaderile fiind evidente prin prisma raspunsurilor date de cei chestionati.
In luna noiembrie, dintre cei care locuiesc la bloc (38% din totalul populatiei), 21% nu au apa calda si caldura datorita restantelor la plata intretinerii. Dintre cei debransati, doar 13% au montate centrale termice, iar 64% primesc in continuare energie termica si apa calda. Pentru majoritatea populatiei care locuieste in case (62%) nu s-a facut o statistica, nota de plata pentru acestia fiind incomparabil mai mica, multe locuinte nefiind racordate la o retea de canalizare sau apa curenta. Ca surse de venituri ale gospodariilor, pe primul loc se situeaza pensiile de stat – 51%, salariu de stat – 42% si alte transferuri sociale (de ex. alocatii de copil, concedii de maternitate), doar 25% primind salarii de la o societate privata.
Barometrul de opinie publica a fost realizat de Centrul de sociologie urbana si regionala – CURS, in luna noiembrie 2001, la cererea Fundatiei pentru o societate deschisa. Principala tema de cercetare a acestui val de cercetare l-a constituit relatia cetatean – institutii.
44% din populatie traieste la limita saraciei
20 decembrie 2001, 12:00
Ultima modificare în 20 decembrie 2001, 14:00
Rezultatele sondajului de opinie realizat in cursul lunii noiembrie 2001 vin sa confirme perceptia relativ buna a populatiei Romaniei referitoare la actul guvernarii. Deja la un an distanta fata de momentul alegerilor, Executivul poate fi multumit de procentul de incredere, 49%, de care se bucura in randul alegatorilor, procentaj care reprezinta un record in randul sondajelor realizate din anul 1996 incoace. La fel, valoarea de 56% de aprecieri pozitive pentru presedintie nu a mai fost atinsa di
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Dolarul creste conform planului
- Mosul de la Dialog este expert in kung-fu
- Primarii cauta parteneri
- Stiri
- Securitate redusa pentru tranzactiile prin DIRECTBank
- Controlul preturilor, alta aberatie
- Asirom este la limita legii
- Lumea in cifret
- Investitorii ocolesc satele romanesti
- Oamenii se tem de 13, de 2000 de ani