Cele mai noi state membre ale Uniunii Europene – UE10 şi-au reluat procesul de creştere economică pozitivă, dar valoarea creşterii este încă scăzută şi nu poate influenţa pozitiv piaţa muncii, unde numărul şomerilor a crescut la 4,7 milioane în 2010.

Rate negative de creştere a PIB-ului în 2010 sunt estimate de autorii Raportului în Ungaria (-0.3 la sută) şi Letonia (-4 la sută).

În comparaţie cu UE15, unde s-a înregistrat o creştere de la -1,9 la sută la 0,6 la sută din T4 2009 în T1 2010, creşterea anuală în UE10 a fost de la -2,1 la sută în T4 2009 la 0,8 la sută în T1 2010.

Creşterea înregistrată în UE10 este inegală, reflectând diverse niveluri ale dependenţei faţă de cererea externă, ale dezechilibrelor iniţiale, precum şi influenţa unor factori specifici fiecărei ţări. În primul trimestru al anului 2010, cel mai mare nivel al creşterii anuale s-a înregistrat în Slovacia – cu ajutorul revenirii din sectorul auto – precum şi în Polonia, singura ţară membră UE care a înregistrat o creştere pozitivă în anul 2009. Activitatea economică a înregistrat o creştere în Ungaria şi Cehia, şi a continuat să se contracte, deşi la niveluri mai moderate, în ţări ca Letonia, Bulgaria, Lituania, România şi Estonia.

 Tinerii şi cei cu o pregătire teoretică mai scăzută

Rata şomajului în ţările UE10 a crescut de la o medie de 6,5 la sută în iunie 2008, la aproximativ 10 la sută în luna mai 2010, numărul şomerilor crescând de la 3 milioane la 4,7 milioane.

„Criza a complicat demersul celor aflaţi în şomaj de a se reîntoarce la muncă”, a declarat dl. Kaspar Richter, economist şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală şi autor principal al raportului citat. „Cel mai grav afectaţi de creşterea şomajului sunt tinerii şi cei cu o pregătire teoretică mai scăzută”, a spus economistul şef al BM.

Motivele de preocupare în zona euro privind datoria suverană din UE 10 au diminuat apetitul pentru risc manifestat pe pieţele financiare europene. În UE10, această stare de fapt a declanşat o încetinire a injecţiilor de capital, un declin al preţurilor acţiunilor cotate la burse, precum şi o creştere a spread-urilor aferente instrumentelor derivate pentru transferul riscurilor de credit (credit default swap) pentru guverne şi băncile-mamă, concomitent cu o depreciere a monedelor naţionale faţă de monedele de referinţă.

Dat fiind echilibrul relativ dintre scăderea comerţului global, pe de o parte, şi reducerea apetitului pentru risc pe pieţele financiare, pe de altă parte, zona UE10 se află acum pe calea unei recuperări treptate, care se va înregistra în 2010 şi 2011. Conform proiecţiilor existente, ţările UE10 vor înregistra o creştere de 1,5-1,7 la sută în anul 2010 şi de 3,1-3,6 la sută în anul 2011. Avantajul creşterii statelor UE10 faţă de UE15 ar putea să se majoreze de la aproximativ 0,5 la sută în 2010 la 1,5 la sută în 2011.

Randamentul real în zona UE10 va ajunge din nou la nivelul înregistrat înaintea declanşării crizei abia în 2011, iar după unele păreri va trebui să aşteptăm chiar şi mai mult de-atât, consideră experţii BM. În plus, este posibil ca în viitor creşterea post-criză să se situeze la niveluri aflate sub nivelul creşterii de dinainte de criză din cauza fluxurilor de capital reduse, a creşterii slabe a activităţii de creditare, precum şi a nevoii de consolidare fiscală. Ceea ce rămâne este esenţial pentru reluarea creşterii în regiune este să se asigure stabilitatea pieţelor financiare, precum şi creşterea eficienţei fiscale, consideră BM.

SURSA: Agerpres