47,8 milioane de euro pentru practică plătită în cadrul companiilor

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului 'Stagii de practică pentru elevi şi studenţi, în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii', cu o alocare totală în valoare de peste 47,8 milioane euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

"Fondurile europene sunt alocate pentru programe de învăţare la locul de muncă destinate elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi persoanelor din învăţământul post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri, în vederea creşterii numărului absolvenţilor care îşi găsesc un loc de muncă", se arată în comunicat. 

Potrivit acestuia, acţiunile vizate sunt parteneriate între unităţi de învăţământ şi companii pentru practică plătită din fonduri europene. 

'Premierul Dacian Cioloş a anunţat această linie de finanţare după ce a vizitat uzinele Dacia, atunci când investitorii s-au plâns de lipsa de pregătire practică a absolvenţilor. De atunci am finalizat acest Ghid care este contribuţia MFE la strategia Guvernului de revigorare a învăţământului tehnic. Răspundem astfel unei nevoi sociale – revigorarea învăţământului profesional şi tehnic este una dintre măsurile prevăzute în Pachetul naţional Anti-Sărăcie – şi unei nevoi economice. Există iniţiative prin care companii importante şi-au propus să investească direct în pregătirea practică a absolvenţilor. Banii europeni trebuie să încurajeze aceste practici', a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene. 

Un proiect selectat poate primi între 75.000 şi 500.000 euro, iar perioada maximă de implementare este de 24 de luni. 

Programul Operaţional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare. 

AGERPRES