Mai mult, pentru 2015, estimările tour-operatorilor duc creșterile, pentru această destinație, la 30%. ”Cred că sumele cheltuite de români pentru sejururile în Malta, evaluate la circa 5 milioane de euro pe parcursul anului 2014, vor crește cu 20 – 30%. Numărul cererilor a crescut de la an la an, astfel încât vom deschide sezonul 2015 cu mult mai devreme față de anii trecuți”, spune Mark Neville Faruggia, directorul Malta Travel. Potrivit acestuia, în ultimul sezon s-a înregistrat o creştere a cererii pentru sejururile la hotelurile de 4 şi 5 stele în special pentru tinerii proaspăt căsătoriți și pentru familiile cu copii, cheltuiala medie pe biletul de avion şi pe cazare, pentru o persoană urcând la 1.050 de euro.
”Fiecare turist îşi achiziţionează din ţară şi excursiile opţionale, ajungând astfel la o medie a bugetului de vacanţă pentru shopping, vizite turistice şi masă de aproximativ 700 de euro. Astfel spus, pentru o vacanţă de 7 zile în Malta la un hotel de 5 stele, un turist român alocă, în medie, 1.700 de euro", mai spune Mark Neville.
Potrivit datelor agenției, pentru pachetele turistice de 5 stele au optat 35% dintre turişti, în timp ce o pondere de 50% a fost deţinută de ofertele speciale şi de programul de Seniori Travel, al căror preţ pornește și în acest an de la 299 de euro/persoană, incluzând sejurul de 7 zile cu avion şi cazare (este necesară prezența cel puțin a unei persoane de 50 de ani în grup).
Un alt pachet foarte căutat în acest an este cel în care copilul călătorește gratis, dacă stă în cameră cu doi adulți, la un hotel de 4 stele, cu mic dejun. Pachetul pornește de la 455 de euro/persoană și conține mic dejun, 7 nopți de cazare, transport cu avionul (zborul durează doar 2 ore și 10 minute) și transfer aeroport- hotel și retur.
Revenind la Grecia și Turcia, aceste destinații au fost cele mai vândute la târgul de turism organizat în Martie, la București. Urmate de Spania, Egipt. ”Charterele pentru care s-au putut face rezervări și pe perioada târgului au fost Mykonos de la 509 euro, Antalya de la 414 euro, Palma de Mallorca de la 561 de euro, Tenerife de la 769 de euro, Creta de la 310 euro, Corfu de la 337 de euro, Santorini de la 364 de euro, Rhodos de la 354 de euro și Kos de la 355 de euro. O noutate a fost sejurul gratuit pentru copiii până în 14 ani, la hotelurile de lux din Antalya. O altă noutate a fost că am oferit posibilitatea celor care au ajuns la târg să-și rezerve vacanța cu un avans de 100 de lei”, a declarat Elena Anghel, director executiv Prestige Tours.