Marius Budăi a vorbit despre prioritățile programului de guvernare
Marius Budăi a venit cu detalii noi despre programul de guvernare şi planurile sale în continuare la Ministerul Muncii, la scurt timp după votul de învestitură pentru un nou mandat.
,,Nu există din partea Ministerului niciun jalon ratat. Niciun jalon ratat. Şi în cererea de plată numărul unu şi în cererea de plată numărul 2, ministerul muncii a avut jaloane de îndeplinit, nu există niciun termen ratat.
Cererea de plată numărul trei încă nu este depusă. Să pui într-un PNRR scris extrem de prost trei reforme atât de importante, una după alta, la trei luni de zile, şi să vrei să ai şi dezbatere cu partenerii sociali, înseamnă că nu ai nicio noţiune despre ceea ce înseamnă implementarea unei legislaţii în România”, a afirmat el.
Ministrul a mai spus că, la capitolul digitalizare, ,,îşi asumă foarte clar că până la sfârşitul anului hub-ul de servicii va fi implementat”.
Marius Budăi a afirmat că evaluarea dosarelor de pensii se încheie clar la toamnă.
„Aceste reforme sunt despre oameni și, atunci când sunt despre oameni, este mai complicat, nu din punct de vedere al realizărilor, așa cum știți, reforma sistemului de pensii se adresează oamenilor importanți pentru noi, bunici și părinți și toți cei care lucrăm în sistemul public, până în toamnă vom avea digitizarea dosarelor, urmând că în paralel să intrăm cu legea, iar în decembrie vom avea şi hubul de servicii, suntem etapizaţi și în cadrul legii vor apărea și termenele finale ale acelor acte”, a spus demnitarul la România TV .
Despre recalcularea celor 5 milioane de pensii
Marius Budăi a spus că recalcularea celor 5 milioane de pensii „nu va mai dura, toată această recalculare este digitizată, astfel încât atunci când ai formula gata, să avem și impactul bugetar, cel mai probabil în toamnă se poate lua o decizie”.
Vârsta de pensionare va creşte în cazul tuturor categoriilor de pensii speciale, va creşte perioada la care se va raporta calculul şi de asemenea se va majora treptat şi perioada petrecută în activitatea respectivă, astfel încât cheltuielile cu aceste pensii vor converge foarte mult către sistemul contributiv, a afirmat, miercuri, ministrul propus al Muncii, Marius Budăi, după audierile de la comisiile de specialitate reunite, din Senat şi Camera Deputaţilor.
„În primul rând va creşte vârsta de pensionare, în al doilea rând va creşte perioada la care se va raporta calculul, deci nu se va mai face acel calcul pe ultimele 6 luni, ultima lună sau ultimele 12 luni – treptat vom ajunge ca să ne raportăm la veniturile din întreaga perioadă, asta înseamnă o aliniere a contributivităţii.
Dacă vorbim de magistraţi, nu se vor mai permite perioade asimilate şi, aşa cum era proiectul iniţial, se va începe de la 20 de ani strict în magistratură, urmând ca în următorii 5 ani, an de an, să crească această perioadă până la 25 de ani, dacă vorbim de restul categoriilor, erau categorii care aveau un mandat fie de 4 ani fie de cel puţin 14 ani – toate acestea au crescut şi s-au aliniat la 25 de ani, deci acestea sunt lucruri care îndreaptă foarte mult sistemul către sistemul contributiv şi ajungem să avem şi vârsta de pensionare crescută similar la 65 de ani, dar şi raportarea la întreaga perioadă a veniturilor”, a spus Budăi despre modificarea pensiilor speciale, după ce la audierile din Parlament a arătat că aşteaptă să primească raportul Comisiei Europene referitor la acest subiect.