Este greu de menționat cu exactitate care sunt motivele reale privind ieșirea de pe piața de energie din România a grupului italian, însă sunt câteva puncte care, odată menționate, pot aduce o claritate asupra contextului în care Enel a luat această decizie.

Din start trebuie precizat că afacerile grupului Enel în România, fără a include și producția de energie, au fost anul trecut de peste un miliard de euro. Cele trei companii de distribuție – Muntenia Sud, Banat și Dobrogea -,  operează o rețea de electricitate de 91.000 de kilometri și distribuie anual circa 14 TWh de electricitate. Pe partea de furnizare, prin Enel Energie și Enel Energia Muntenia, grupul Italian vinde anual circa 9 TWh către 2,6 milioane de clienți, dintre care 2,4 milioane sunt casnici.

Anul trecut, profitul net cumulat al celor cinci companii a fost de 580 milioane de lei, în scădere cu aproape o treime față de cel raportat în 2012. Pe partea de distribuție, profitul net din 2013 a fost de 590 mil. lei, însă pierderea Enel Energie (-39 mil. lei) a tras în jos rezultatul net al grupului.

1. În proces cu statul român.

În vara anului trecut, statul român a cerut la Curtea de Arbitraj de la Paris penalități de aproape un miliard de euro de la grupul Enel pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud semnat în iunie 2007. În principal, acuzațiile Electrica vizează nerealizarea programului de investiții asumat de Enel în momentul încheierii tranzacției. La rândul lor, cei de la Enel susțin că ei au realizat investițiile asumate și chiar au depășit programul de investiții. Conform datelor Enel comunicate anterior Capital, din 2005 (de la preluarea filialelor Banat și Dobrogea) și până la finele anului trecut, grupul Enel a realizat investiții de 1,8 miliarde de euro în România.

Luca D’Agnese, fostul country manager al Enel România, preciza în vara anului 2011 că investițiile realizate de Enel în 2009 și 2010 au fost duble față de programul de investiții, adică 260 mil. euro față de 120 mil. euro. Tot atunci, reprezentanții Enel anunțau programul masiv de investiții de un miliard de euro pentru următorii cinci ani. De altfel, dovadă stă și procesul câștigat de Enel la Curtea de Arbitraj de la Paris în cazul filialelor Banat și Dobrogea, un caz similar cu cel referitor la Electrica Muntenia Sud. Doar că în procesul de acum, statul are ca dovadă un raport al Curții de Conturi care a constatat nerealizarea obiectivelor asumate. Italienii se apară cu rapoartele ANRE referitoare la calitatea serviciului de distribuție, potrivit cărora durata medie a întreruperilor neplanificate s-a redus de la 569 de minute, în 2010, la 439 de minute/an, în 2011. O reducere importantă a fost înregistrată și în cazul Capitalei. Dacă media naţională a întreruperilor era, în 2010, de 639 de minute, în Bucureşti valoarea înregistrată era de numai 376 de minute, iar în 2011, întreruperile s-au redus la 320 de minute, potrivit raportelor ANRE, citate de Capital în urmă cu doi ani.

2. Tranzacția privind pachetul minoritar.

Tot anul trecut, autoritățile au cerut italienilor să cumpere pachetul minoritar de acțiuni pe care îl mai deține Electrica la Enel Muntenia și Enel Distribuție Muntenia. În contextul în care italienii au plătit aproape 400 mil. euro în 2008 pe 50% din titluri, li s-a părut exagerată suma de 521 mil. euro cerută acum de reprezentanții statului pe un pachet de doar 23,5%.

Acum, se zvonește că statul ar dori să facă uz de dreptul de preempțiune convenit prin contractul de privatizare și să preia acțiunile italienilor la compania de distribuție Muntenia Sud. Doar că se încearcă o metodă nu tocmai ortodoxă și care nu va fi pe placul italienilor. Mai exact, statul ar dori să impună grupului Enel preluarea pachetului minoritar de acțiuni la prețul de 520 mil. euro, bani pe care statul nu i-ar mai încasa de la italieni și ar plăti doar diferența prin care Electrica ar deveni acționar majoritar al companiei. Adică o tranzacție prin care statul să mai achite câteva sute de milioane de euro pe „Perla Coroanei“, așa cum a fost denumită înainte de privatizare.

3. Consumul de energie electrică, în scădere.

Un alt motiv care merită punctat este scăderea consumului de energie din ultimii ani. Dacă în urmă cu 9, respectiv 6 ani, când Enel a preluat cele trei filiale Electrica PIB-ul creștea ca Făt-Frumos din poveste, astfel că și consumul de energie era mai mare de la un an la altul, de când a început criza cei doi indicatori nu au mai mers pe același făgaș. Cert e că în primii doi-trei ani de criză, exista o corelație între cei doi indicatori, însă din 2012 au intervenit schimbări majore. Anul trecut, PIB-ul a cunoscut o creștere de 3,5%, în timp ce, la consumul intern brut de energie s-a înregistrat o scădere de 4,5%. O posibilă explicație vine din faptul că economia locală nu a mai fost o consumatoare mare de electricitate, iar PIB a fost susținut de exporturi. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), consumul final de energie în 2013 (diferă față de consumul intern brut comunicat de ANRE și Transelectrica), a fost de doar 49,78 TWh, cu 6% mai mic față de cel raportat anul anterior. O scădere de aproape 10% s-a înregistrat în consumul de electricitate din economie, de doar 31,7 TWh (63,7% din totalul consumului), față de peste 35 TWh (66,5%)) – nivel raportat pentru anul 2012. Practic, consumul de energie electrică în economie a scăzut cu peste 3,5 TWh. O influență negativă asupra consumului total a avut-o și scăderea consumului populației cu 1,3%, în timp ce iluminatul public s-a redus cu 12,6%. Mai mult, cele mai optimiste scenarii indică o scădere a consumului până în 2018.

4 Taxe, taxe și taxe.

Regimul fiscal este un alt motiv care poate fi pus pe hârtie. Pe harta taxelor și impozite România nu stă tocmai bine, deși avem unul dintre cele mai mici niveluri de impozitare a profitului. Despre predictibilitate nici nu are rost să pomenim, în contextul în care în ultimii ani autoritățile au introdus taxe și impozite peste noapte.Unul dintre acestea este impozitul suplimentar pe profiturile din energie, iar anul acesta Guvernul a continuat cu taxa pe construcții speciale, cunoscută mai degrabă prin denumirea populară „tax ape stâlp“. Luca D’Agnese menționa anul trecut într-un comentariu publicat în revista Capital că „Legea liberalizării prețurilor energiei, aprobată anul trecut (2012 – n.red.), reprezintă un pas important, cu perspective de viitor, dar predictibilitatea este în continuare serios amenințată. Este cu adevărat facil și tentant pentru un Guvern, uitându-se la alte piețe europene, să inventeze noi taxe, să sprijine industria menținând prețuri scăzute sau să impoziteze suplimentar profiturile din energie“.

5. Contextul internațional.

Cel mai important aspect rămâne, până la urmă, contextul extern. Grupul italian are probleme și vrea ca, până la finele anului, să scape de activele din Slovacia și România, sperând să obțină 4,4 miliarde de euro. Rămâne de văzut când și cât vor reuși să obțină italienii. Ei nu sunt însă singurii care au luat astfel de decizii. Recent, grupul Eni a vândut benzinăriile Agip celor de la Mol, iar grupul CEZ a anunțat că ar dori să vândă parcul eolian de la Cogealeac-Fântânele, cel mai mare parc pe uscat din Europa. Aceste 3 exemple ar trebui să dea de gândit guvernanților.

394 mil. euro a încasat statul român în 2008 de la Enel pe 50% din acțiunile Electrica Muntenia Sud;

45 mil. euro a plătit în 2005 grupul italian pe pachetele de 24,6% din capitalul social al filialelor de furnizare și distribuție de electricitate Banat și Dobrogea;

482 mil. euro reprezintă suma totală de subscriere a Enel prin care a devenit acționar majoritar al celor trei filiale Electrica;

520 mil. euro a cerut statul român grupului italian pe pachetul minoritar deținut de Electrica la Enel Muntenia și Enel Distribuție Muntenia;

834 mil. euro la care se adaugă 378 mil. lei sunt pretențiile statului la Curtea de Arbitraj de la Paris în procesul cu Enel referitor la încălcarea contractului de privatizare al Electrica Muntenia Sud.

În situații de criză, fabricile pot fi închise, personalul poate fi redus și producția oprită sau relocată, în timp ce sondele de petrol, țevile de gaze, liniile și centralele electrice rămând ferm ancorate în pământ și continuă să funcționeze.

Luca D’Agnese, fost country manager Enel România, într-un comentariu publicat în revista Capital în 2013