Timp de două decenii, Fundația Bill și Melinda Gates a abordat probleme precum foametea, analfabetismul și lipsa asistenței medicale la nivel global, potrivit Grunge.
Critici la adresa lui Bill Gates
Există totuși o mulțime de critici care cred că miliardarul nu e nici pe departe filantropul pe care unii încearcă să-l portretizeze. Iar sub paravanul fundației care îi portă numele, nu face decât să se sustragă de la plata taxelor. Mai mult, se spune că multe dintre proiectele sale pentru țări din Lumea a treia au fost un fiasco.
Contribuțiile caritabile ale fundației sunt atât de substanțiale încât eforturile guvernului adesea pălesc în comparație cu ele.Aproximativ 40% din activele Fundației Bill și Melinda Gates constau din fonduri care ar fi fost colectate în mod obișnuit ca impozite.
Dar, ca fundație caritabilă, aceasta beneficiază de reduceri fiscale masive și au libertatea de a face ce vor cu banii.
Anul trecut, Fundația a câștigat 28,5 miliarde dolari venituri din investiții în ultimii cinci ani, oferind în același timp 23,5 miliarde dolari subvenții caritabile. Întrebarea unora este ce s-a întîmplat cu diferența.
Fundația a acordat peste 250 de milioane dolari companiilor în care are un interes special, sub formă de acțiuni și obligațiuni corporative. Acest lucru ar putea reprezenta un conflict uriaș de interese. Aceste subvenții ajută la finanțarea diverselor proiecte – de exemplu, servicii bancare mobile și sisteme de monitorizare a sănătății.
Nonprofit Quaterly a publicat o serie de articole în care critică Fundația Bill și Melinda Gates. În special modul în care fundația a contribuit la eforturile eșuate ale agriculturii regenerative din Alianța pentru o Revoluție verde în Africa (AGRA).
Ca principal finanțator al proiectului, Bill Gates credea că, prin metode moderne și cu ajutorul sectorului privat va produce mai multe alimente și își va crește profiturile.
Model de afaceri occidental pentru AGRA
AGRA a promovat modelul de afaceri occidental al fundației, folosind sursele sale pentru a cumpăra semințele și îngrășămintele necesare. Aprovizionările tipice hibride și sintetice au fost utilizate prin programe de subvenționare agricole sau FISP-uri, promovate de AGRA.
Aceste programe au fost favorizate în fața metodelor tradiționale de producție a alimentelor. Iar 14 ani mai târziu, proiectul a fost considerat un eșec, în cadrul unui raport intitulat „Falsele promisiuni”. Mai multe organizații care au contribuit la raport au susținut că programul a făcut mai mult rău decât bine.