Ucraina va cere ajutorul Turciei pentru remedierea problemei, dar reparaţiile ar putea dura câteva săptămâni. De asemenea, Guvernul a ordonat ca stocurile de generatoare de mare putere ale Ministerului Energiei să fie trimise în oraş.
Directorul operatorului de stat al reţelei, Volodimir Kudriţki, a declarat că echipamentele critice care fuseseră deja avariate de mai multe ori de loviturile cu rachete ruseşti au luat foc, deoarece nu au mai putut „rezista încărcăturii”.
„(Echipamentul) a fost lovit de atâtea ori, încât starea lui lasă mult de dorit”, a declarat Kudriţki.
El a adăugat că orice alt atac rusesc cu rachete sau drone ar putea înrăutăţi situaţia.
„Vom face tot ce putem pentru ca remedierea situaţiei să dureze mai degrabă zile decât săptămâni”, a mai spus el.
Dmitri Medvedev ameninţă că „va da foc” Ucrainei
Fostul președinte al Rusiei a condamnat din nou ajutorul occidental acordat Ucrainei, ameninţând că va continua atacurile în cazul unor noi livrări de arme.
„Toată Ucraina care rămâne sub jugul Kievului va arde”, a spus el.
Acesta a precizat că nu noile transporturi de arme nu îi va face să dea înapoi.
„Rezultatul va fi exact opus”, a spus acesta. „Doar moraliştii, destul de numeroşi de la Casa Albă şi din Capitală, pot gândi astfel”, a asigurat el.
Reacția sa vine după ce Pentagonul a spus, vineri, că, o nouă rachetă care ar dubla raza de atac a Ucrainei, a fost inclusă în pachetul de ajutor militar de 2,175 miliarde de dolari.
Odată cu marcarea unui an de la începutul invaziei la 24 februarie, forţele ruse au fost cu un pas în urmă în ultimele opt luni şi nu controlează pe deplin niciunul dintre cele patru provincii ucrainene pe care Moscova le-a declarat unilateral parte a Rusiei.