S-au dat 500 de lei de persoană. Sute de mii de români au beneficiat

Potrivit informațiilor oferite de ministrul Marcel Boloș, a fost finalizată și alimentarea cardurilor cu 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte. De acest ajutor au beneficiat 360.000 de preșcolari și elevi.

„Este evident că, pe fondul majorării acute a cheltuielilor lunare cu care românii se confruntă, s-a cristalizat necesitate unei protecţii sociale speciale pentru această perioadă. În acest sens, mă bucur că am reușit să transformăm banii europeni ce erau în risc de decomitere în sprijin imediat pentru persoanele vulnerabile. Noutățile acestei luni sunt că am reușit să distribuim toate pachetele de 24 de kg aferente tranșei V ce conțin alimente de bază, produse românești, către beneficiarii eligibili.

De asemenea, deși ne-am confruntat cu o creștere importantă a numărului beneficiarilor eligibili, am reușit alimentarea cardurilor cu 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. 360.000 de preșcolari și elevi au primit ajutorul. Prin acest pachet agregat de măsuri vrem să ajungem în punctul în care copiii din România să nu se mai lovească de nicio formă de excluziune în ceea ce privește educația”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ce conține pachetul?

Pachetul de 24 kg conține 12 alimente de bază care provin de la producători din România. Este vorba despre următoarele produse:

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul finanțat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020. În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.