Elevii din ani terminali (și care reușesc să treacă și bacalaureatul) sunt mai deciși ca niciodată să ia drumul străinătății. Este una dintre concluziile târgului internațional al universităților (RIUF), desfășurat săptămâna trecută.
În vara anului 2012, o parte din cititorii români de presă se revoltau la un articol publicat de revista britanică The Economist și intitulat, spre nemulţumirea conaționalilor patrioți, „Produce școala românească idioți?” Constatând că unul din doi absolvenți de liceu picase examenul de bacalaureat, redactorul explica eșecul sistemului autohton de învățământ printr-o combinație de corupție, subfinanțare și haos legislativ, argumentând, între altele, că în nicio țară miniștrii Educației nu s-au succedat atât de rapid ca la noi: „din 1989 și până acum miniștrii au fost schimbați de 19 ori“ (din decembrie, odată cu numirea lui Remus Pricopie, cifra a devenit rotundă).
După afirmația brutală din titlu, cei de la The Economist echilibrau tonul, amintind că, de fapt, România are una dintre cele mai mari ponderi de adolescenți „geniali“ din lume și că mulți dintre aceștia reușesc să supraviețuiască acestui sistem falit îndreptându-se spre instituții de învățământ din afara țării. „Majoritatea miilor de tineri inteligenți români care aleg să emigreze pentru a avea acces la studii de calitate nu se mai întorc în țară după absolvire, își găsesc de lucru și preferă să rămână emigranți pentru tot restul vieții (…) Iar cei care totuși se întorc acasă și se angajează sunt, în general, supracalificați și plătiți sub așteptări. Mulți dintre ei iau din nou calea Occidentului“.
Pentru a te convinge de realitatea acestei percepții, este suficient să intri în mijlocul lor, al tinerilor care numără zilele până când vor putea părăsi, odată pentru totdeauna, sistemul educațional autohton.
Pregătire timpurie pentru emigrare
Săptămâna trecută a avut loc cea de-a 12-a ediție a RIUF (Romanian International University Fair), considerat cel mai mare târg internațional de universități din Europa Centrală și de Est. Au fost prezente 77 de instituții de învățământ, față de 65, la ediția din primăvara trecută. Cele mai multe oferte au fost prezentate de Marea Britanie și Germania, fiecare reprezentate de câte 18 universități, și Olanda, cu 12 nume. Este o polarizare interesantă, cu atât mai mult cu cât Spania, de pildă, realiști
Pretenții salariale modeste
35.000 de studenți români studiază în străinătate, potrivit datelor OCDE. Conform unei analize paralele a Oficiului britanic pentru migrație, în momentul de față, în Regatul Unit învață acum peste 5.000 de studenți.
Masteratul, peste licență
Deși fetele pleacă, majoritar, peste graniță (61% din totalul studenților plecați sunt de gen feminin), specializările spre care se îndreaptă preponderent cursanții noștri sunt „tipic masculine“.că aceștia încep să se intereseze din ce în ce mai devreme despre opțiunile lor și strâng informații din timp“, este de părere Raluca Apostol, managerul de promovare al evenimentului.
Anca, autoproclamată „tocilară“, are 16 ani și studiază la unul din liceele bucureștene de top 5. A venit la târg pentru a se interesa de ofertele din Olanda, țară unde locuiește, de ani buni, sora sa. Spune că a decis să-și pună de acum dosarul la punct pentru că „sincer, nimic nu m-ar deprima mai mult decât să fi învățat atât și să ajung la o universitate de la noi, unde studenții se fac că studiază, iar profesorii se fac că predau“.
O perspectivă dură, care lasă de înțeles că, în cazul în care visul i se va îndeplini, nici nu se pune problema unei eventuale reîntoarceri în țară. Nu este de mirare: 30% din participanții la un studiu realizat de Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS) anul trecut declarau că nu au niciun gând să revină în România, în timp ce 40% nu erau încă deciși.
58% din absolvenții de studii în străinătate s-ar întoarce în țară pentru un salariu cuprins între 400 și 1.000 de euro, potrivit unei analize LSRS
1.700 de studenți români se înscriu anual, în medie, în universitățile din SUA. Peste 1.000 dintre ei optează pentru cursuri de masterat sau doctorat