Vicepremierul Dan Nica a declarat că pentru preîntâmpinarea fraudelor la alegerile pentru desemnarea europarlamentarilor români vor fi mobilizate peste 50.000 de persoane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

„Pentru preîntâmpinarea fraudelor electorale, în perioada 7-8 iunie, în România, vor fi mobilizaţi peste 50.000 de oameni. De asemenea, structuri specializate ale poliţiei, jandarmerieri şi poliţiei de frontieră vor verifica fiecare mijloc de transport (autobuze, autocare şi microbuze) care nu sunt pe traseele comerciale şi nu au licenţe de transport pentru ca cumva să le mai dea prin cap unora să mai transporte pe unii şi pe alţii să voteze de mai multe ori”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.

Echipe mixte şi unităţi în civil

Potrivit sursei citate, vor exista şi unităţi specializate, în civil, care vor urmări depistarea „infractorilor electorali”.

„Pentru a fi sigur că toţi cei din teritoriu au înţeles ordinul meu am dat dispoziţie ca în toate zonele ţării să fie mobilizate echipe mixte formate din poliţişti şi jandarmi, dar şi poliţişti de frontieră, pentru localităţile aflate la graniţă. Cine nu îşi va face datoria în mod exemplar, luni va pleca din structurile MAI”, a mai declarat Dan Nica.

SURSA: Mediafax