Astfel, sâmbătă, la ora 12:00, în judeţul Constanţa, este afectată o linie de înaltă tensiune şi au rămas nealimentate 19 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 16 linii de medie tensiune parţial şi 261 posturi de transformare. În aceste condiţii sunt afectate total sau parţial 41 localităţi (Bărăganu, Potârnichea, Moviliţa, Răzoare, Lipniţa, Gorun, Carvanul Mare, Carvanul Mic, Cuingiuc, Galiţa, Gârliţa, Esichioi, Ostrov, Peştera, Izvoare, Movila Verde, Conacu, Plopeni, Credinţa, Veteranu, Peştera, Izvoru, Saraiu, Pecineaga, Dorobanţu, Petroşeni, Cogealac, Călugăreni, Nistoreşti, Kogălniceanu, Lumina, Piatra, Sibioara, Palazu Mic, Gura Dobrogei, Albeşti,Tătaru, Cotu Văii, Comana, Orzaru, Viroaga).
De asemenea, în municipiul Constanţa se înregistrează deranjamente individuale şi colective din cauza condiţiilor meteo, dar se intervine pentru remedierea acestora.
În judeţul Tulcea este afectată o linie de înaltă tensiune şi au rămas nealimentate o linie electrică aerienă de medie tensiune total şi 2 parţial, precum şi 22 posturi de transformare, fiind nealimentate cu energie 5 localităţi (Rahmanu, Haidaru, Calica, Colina, Dunavaţul de Jos). Şi în municipiul Tulcea se intervine pentru remedierea deranjamentelor individuale şi colective.
În judeţul Călăraşi au rămas nealimentate total 3 linii electrice aeriene de medie tensiune, iar 3 parţial şi 63 de posturi de transformare. Opt localităţi sunt fără energie electrică (Săruleşti Gară – parţial, Zimbru, Gâldău, Bogata, Ciocaneşti, Perişoru, Ştefan cel Mare, Drajna). În municipiul Călăraşi se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.
În judeţul Ialomiţa au rămas nealimentate o linie electrică aerienă de medie tensiune parţial şi 2 posturi de transformare, fiind afectată parţial localitatea Miloşeşti, iar în municipiul Slobozia se înregistrează deranjamente individuale şi colective.
"Numărul echipelor de intervenţii a fost suplimentat până la 114 pe parcursul zilei de ieri pentru remedierea avariilor, iar astăzi sunt în teren 93 echipe. În ultímele 22 ore s-a reuşit realimentarea cu electricitate a 133 localităţi. S-a acordat prioritate punctelor critice, punctelor de pompare apă şi punctelor termice. Echipe au rămas în teren şi pe parcursul nopţii pentru a realimenta cât mai mulţi consumatori. Se continuă eforturile de a realimenta consumatorii pentru restabilirea normalităţii în zonele afectate", precizează compania.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupţi, chiciură depusă pe elemente de reţea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).
Compania precizează că în pofida condiţiilor meteo severe, cu rafale de vânt de peste 70 km/h şi a condiţiilor de circulaţie rutieră dificile, a temperaturilor foarte scăzute şi a lipsei vizibilităţii în teren (câmp) sub 20 de metri, echipele vor lucra neîntrerupt, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor. Agerpres