Un procent de 50 la sută dintre directorii generali din România sunt foarte încrezători în creşterea veniturilor pentru companiile lor pe parcursul următoarelor 12 luni, conform rezultatelor sondajului anual PwC Global CEO Survey 2016.
Procentajul a crescut cu şase puncte faţă de cel de anul trecut (44%) şi este cu 15% mai mare decât media globală (35%), directorii de companii din România fiind printre cei mai optimişti lideri de afaceri din lume, imediat după cei din India şi Spania, însă cu mult deasupra celor proveniţi din Europa Occidentală sau de Est.
Pe termen mediu, 61% dintre directorii executivi au declarat că sunt foarte încrezători în perspectivele de creştere a veniturilor în următorii 3 ani, un procent cu şapte puncte mai mare faţă de cel de anul trecut (54%) şi mai mare decât media globală de 49%.
Această percepţie a unor oportunităţi mai mari de creştere se traduce într-o atitudine optimistă cu privire la numărul de angajări, 56% dintre directorii executivi locali exprimându-şi intenţia de a creşte efectivul de personal în următoarele 12 luni, în timp ce numai 18% intenţionează să facă reduceri de personal în cursul acestui an.
'Optimismul directorilor generali din România este hrănit atât de creşterea economică din ultimii trei ani, cât şi de estimările de creştere a PIB-ului pentru anul 2016 de 4%. Cu toate acestea, ar trebui să fim atenţi la norii de furtună ce se adună pe pieţele emergente şi cele de capital, şi să ne asigurăm că nu suntem luaţi prin surprindere în cazul unei noi crize globale, similare cu cea din 2008. Pentru a pune la adăpost economia României, trebuie să continuăm în ritm susţinut reformele structurale, reducerea birocraţiei, reformarea sectorului public şi îmbunătăţirea infrastructurii ţării, astfel încât să menţinem România pe lista destinaţiilor atractive pentru investiţii', a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.
Rezultatele raportului PwC Global CEO Survey ?Redefining business success in a changing world'scot în relief perspectivele sumbre asupra situaţiei în care se va afla economia globală în următoarele 12 luni. Peste 1400 de directori de companii au fost intervievaţi în cadrul studiului ce a fost lansat în deschiderea întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia.
La nivel global, două treimi dintre directorii executivi (66%) consideră că în prezent există mai multe riscuri cu care se confruntă companiile lor decât erau în urmă cu trei ani. Recalibrarea economică a Chinei, preţul ţiţeiului aflat în picaj şi îngrijorarea cu privire la securitatea geopolitică determină, în ansamblu, o creştere a sentimentului de nesiguranţă cu privire la şansele de creştere a economiei globale. La nivel global, numai puţin peste un sfert dintre directorii executivi (27%) sunt de părere că în următoarele 12 luni va avea loc o îmbunătăţire a creşterii economice globale, comparativ cu anul trecut când 37% dintre respondenţi afirmau acest lucru, iar numai 17% considerau că situaţia economiei globale se va înrăutăţi (procentaj care în prezent a crescut la 23%).
Nivelul de optimism printre directorii de companii din America de Nord este la jumătatea (16%) nivelului celor mai optimiste regiuni (Europa occidentală 33% şi Orientul Mijlociu 34%). Aproape o treime dintre directorii de companii din China (33%) sunt de părere că în 2016 creşterea economică mondială va încetini.
Încrederea directorilor generali în creşterea veniturilor pentru companiile lor a scazut în următoarele 12 luni (35% declarându-se 'foarte încrezători' comparativ cu 39%, anul trecut). Contracarând acest val de pesimism, directorii de companii din India (64%), Spania (54%) şi România (50%) se remarcă printr-o doză mai mare de optimism. Cea mai mare răsturnare de situaţie este întâlnită în Taiwan, unde numai 19% dintre respondenţi se declară foarte încrezători în privinţa creşterii economice pe termen scurt a companiei lor, în contrast cu 65% anul trecut, un picaj surprinzător de 46 de puncte. Cu toate acestea, Elveţia are cea mai scăzută încredere în creşterea veniturilor în cadrul companiilor, numai 16% dintre directorii de companii elveţiene fiind foarte încrezători în creştere, comparativ cu 24% în 2015, se arată în comunicatul remis, miercuri, AGERPRES.
Faţă de anul trecut, se poate constata că a scăzut încrederea în creşterea veniturilor la nivelul aproape fiecărei economii naţionale majore: China 24% (2015: 36%), Statele Unite 33% (2015: 46%), Marea Britanie 33% (2015: 39%) şi Germania 28% (2015: 35%). Italia 20% (2015: 20%) şi Japonia 28% (2015: 27%) au rămas constante. Numai Rusia iese din tipar, având loc o întărire a încrederii în creşterea veniturilor, de la nivelul coborât de anul trecut de 16% la 26% anul acesta.
În privinţa perspectivelor de investiţii, SUA, China, Germania şi Marea Britanie rămân ţările cele mai importante pentru creştere economică în următoarele 12 luni, conform directorilor de companii. Mexic şi Emiratele Arabe Unite au înlocuit Indonezia şi Australia în topul primelor zece ţări cele mai atrăgătoare pentru investiţii.
'Nu încape îndoială că încrederea liderilor din mediul de afaceri în perspectivele de creştere a economiei globale şi a propriilor companii trece printr-o perioadă grea. Indiferent de mărimea afacerii, aceasta se confruntă cu riscuri de o complexitate mai ridicată, ce trec dincolo de graniţele geopoliticului, legislativului, securităţii cibernetice, dezvoltării societăţii, oamenilor şi reputaţiei. Există un spectru nou al riscului cu care se confruntă directorii de companii, ameninţând atât interesele naţionale, cât şi pe cele comerciale', constată Dennis Nally, preşedintele reţelei globale a PwC.
Dată fiind îngrijorarea crescută cu privire la situaţia geopolitică, două treimi dintre directorii de companii (66%) consideră că există mai multe riscuri în prezent pentru afacerile lor decât în urmă cu trei ani.
'Perspectiva pesimistă asupra anului 2016 este întărită şi de poziţionarea motorului de creştere în aceleaşi SUA, China, Germania şi Marea Britanie. Faptul că directorii de companii continuă să considere aceste ţări 'refugii pe timp de furtună' arată o dezorientare generală cu privire la zonele în care va apărea creşterea economică pe termen lung', a adăugat Dennis Nally.
Potrivit raportului PwC Global CEO Survey 2016, principala ameninţare asupra perspectivelor de creştere a companiilor percepută de 78% dintre directori este reglementarea excesivă, acesta fiind al patrulea an la rând în care preocuparea faţă de politicile de reglementare se află în creştere. Însă incertitudinea geopolitică a urcat în clasamentul ameninţărilor asupra afacerii de pe locul patru, anul trecut, pe locul doi, anul acesta, menţionată de 74% dintre liderii executivi. Ca urmare, îngrijorarea directorilor de companii cu privire la disponibilitatea personalului cu abilităţi cheie a coborât în clasament de pe locul doi pe locul patru, rămânând însă o provocare pentru aproape trei sferturi dintre directorii executivi. Pe locul al treilea (73%) în rândul celor mai importante posibile probleme percepute de directori se află volatilitatea cursului valutar.
Securitatea informatică este un motiv de îngrijorare pentru 61% dintre directorii executivi, ameninţând atât interese naţionale, cât şi comerciale. Această preocupare se regăseşte preponderent în rândul directorilor executivi din SUA, Australia şi Marea Britanie (74%+) şi în sectoarele bancar, IT şi al asigurărilor.
Aproape jumătate dintre directorii executivi (48%) au în plan să crească numărul de angajaţi în următoarele 12 luni, o uşoară scădere faţă de anul trecut (50%). Ţările care au raportat cel mai ridicate intenţii de recrutare în rândul companiilor sunt India (70%), Marea Britanie (66%) şi China (57%).
Preocuparea pentru disponibilitatea unor abilităţi cheie în rândul personalului rămâne la cote înalte (72%). Câteva sectoare în mod special resimt această îngrijorare, începând cu sectorul media şi divertisment sau sectorul IT, urmate de sectoarele ce folosesc în mod tradiţional abilităţile 'STEM', şi anume sectorul farmaceutic, producţia industrială şi biochimia. Distribuite geografic, se observă că această preocupare este resimţită cel mai tare în Africa (86%), urmată de Orientul Mijlociu (83%) şi de regiunea Asia-Pacific (81%), Europa Occidentală resimţind-o cel mai puţin (59%).
Prima prioritate a guvernelor ar trebui să fie asigurarea unui sistem fiscal clar şi eficient, au declarat 56% dintre directorii de companii intervievaţi, urmată de crearea unei forţe de muncă educată, competentă şi adaptabilă (53%) şi de asigurarea infrastructurii, atât fizice, cât şi digitale (50%).
Potrivit studiului, directorii executivi tind să nu acorde calificative prea mari prestaţiei guvernelor, în special în ceea ce priveşte eficienţa sistemelor fiscale şi problema inegalităţii veniturilor. Două treimi (67%) dintre ei consideră că un sistem fiscal stabil este mai important decât o rată de impozitare scăzută.
Aproape o treime dintre respondenţi (33%) consideră că guvernele sunt ineficiente în protejarea datelor cu caracter personal (26% considerându-le eficiente), cele mai mari cote de îngrijorare fiind exprimate în China (46%), SUA (60%), Brazilia (72%) şi Argentina (52%).
Sondajul scoate în evidenţă puterea transformatoare pe care o are tehnologia pentru mediul de afaceri, pentru o înţelegere mai bună atât a clienţilor, cât şi a părţilor interesate.
Nouă din zece directori de companii (90%) afirmă că schimbă modul în care folosesc tehnologia pentru a evalua aşteptările clienţilor şi altor părţi implicate, acţionând ulterior în consecinţă. Cele mai semnificative schimbări apar în sectoarele cu o largă componentă de interacţiune cu clienţii, cum ar fi sectorul bancar şi cel al pieţelor de capital (90%), domeniul asigurărilor (95%), industria hotelieră şi de agrement (94%) şi sectorul sănătăţii (93%), mai mult de trei sferturi dintre respondenţi (77%) fiind de părere că progresul tehnologic va schimba aşteptările oamenilor de la companii în următorii cinci ani.
Datele şi instrumentele de analiză, precum şi sistemele de gestiune a relaţiei cu clienţii (CRM-Customer Relationship Management) sunt văzute ca fiind cele care aduc cea mai mare valoare adăugată în întreţinerea relaţiei cu părţile interesate. Acestea sunt urmate de activităţile de cercetare-dezvoltare şi de inovare, menţionate de 53% dintre directorii de companii la nivel global, şi prioritizate mai cu seamă de directorii din Taiwan (76%), Brazilia (72%), Franţa (71%) şi Germania (67%).
La nivel intern nu a fost încă dezvoltat tot potenţialul tehnologiei şi al posibilităţilor de analiză a datelor, numai 4% dintre respondenţi folosind metode predictive de analiză a forţei de muncă, iar 16% dintre ei le folosesc pentru a se concentra asupra productivităţii. Percepţia unui risc crescut asupra perspectivelor de creştere asociat cu viteza schimbărilor tehnologice este resimţită cel mai acut în sectorul bancar şi pieţele de capital (81%), cu 20% mai mult decât media globală (61%), urmat de industria de media şi divertisment (79%) şi IT (66%). Această percepţie a reieşit din preocuparea directorilor executivi pentru disponibilitatea abilităţilor cheie din aceste sectoare.
Sondajul de anul acesta analizează modul în care directorii de companii intenţionează să răspundă la aşteptările mai mari avute de clienţi şi alte părţi interesate. 59% dintre directori consideră că organizaţiile trebuie să depună un efort mai mare pentru a comunica obiectivele şi valorile lor.
Încrederea este cu siguranţă o preocupare, pe măsură ce directorii observă schimbarea nevoilor factorilor interesaţi. Mai mult de o jumătate dintre directorii executivi (55%) sunt îngrijoraţi de lipsa de încredere în compania lor, comparativ cu 37%, în urmă cu doar trei ani.
Mulţi directori de companii (45%) susţin că nu pot acţiona pentru a răspunde unor nevoi mai mari din cauza costurilor suplimentare pe care le-ar avea. O altă problemă, menţionată de 42% dintre directori, este existenţa unor standarde şi reglementări neclare sau inconsecvente.
Mai mult de trei sferturi dintre directorii de companii (77%) sunt de părere că, în decurs de cinci ani de acum încolo, progresele tehnologice vor ajunge să transforme aşteptările în materie de comunicare, raportare, investiţii şi planificare avute de public de la companii, 71% dintre ei considerând că în acest interval de timp, companiile de succes se vor ghida după obiectivul de a crea valoare pentru mai multe părţi interesate, iar 87% fiind de părere că profitabilitatea pe termen lung va fi preferabilă celei pe termen scurt.
'Mediul directorilor executivi este plin de provocări. Aceştia observă aşteptările mai mari pe care părţile interesate le au de la companiile lor. Reformarea organizaţiilor, construite iniţial numai pe urmărirea profitului, în companii unde profitul şi obiectivele se întrepătrund nu se poate realiza rapid sau cu uşurinţă. Însă este o transformare care deja a început să se petreacă, una cu care afacerile trebuie să ţină pasul', a mai adăugat Dennis Nally.
Ediţia a 19-a a sondajului anual PwC Global CEO Survey a fost realizată în ultimul trimestru al anului 2015, pe baza răspunsurilor a 1409 directori de companii din 83 de ţări. La nivel regional, au fost luate 476 de interviuri în Asia-Pacific, 314 interviuri în Europa Occidentală, 170 în Europa Centrală şi de Est, 169 în America de Sud, 146 în America de Nord, 87 în Africa şi 47 în Orientul Mijlociu.
Sursa: Agerpres