'Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Asistenţă Tehnică 2007 – 2013 a decis în cadrul reuniunii de vineri realocarea unei sume de aproximativ 56 milioane de euro de la axele prioritare 2 şi 3 la axa prioritară 1 pentru a susţine pregătirea viitoarei de programare 2014-2020 şi pentru întărirea capacităţii administrative a sistemului de gestionare a fondurilor. Realocarea către axa prioritară 1 a fost decisă în condiţiile în care gradul de contractare a fondurilor europene pe această axă este de aproximativ 180% şi există portofolii de proiecte în aşteptare pentru contractarea de finanţări. Decizia Comitetului de Monitorizare presupune modificarea programului, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene', se arată în document.

Potrivit acestuia, în cadrul întrunirii reprezentanţii Autorităţii de Management POAT au prezentat măsurile aflate în implementare pentru evitarea pierderii sumelor alocate pentru acest an şi pentru anul 2015.

Rata de absorbţie curentă la nivelul POAT era de peste 34% la data de 20 iunie a.c., iar gradul de contractare a fondurilor europene alocate României pentru acest program depăşea nivelul de 92%.

AGERPRES