Chayton Capital, Arca East Invest şi DTZ Echinox anunţă începerea lucrărilor pe şantierul unuia dintre cele mai mari parcuri de afaceri din Bucureşti – Swan Office Park.
Cu 55.000 mp suprafaţă totală şi 46.900 mp suprafaţă utilă de spaţii pentru birouri, proiectul constă din cinci clădiri – trei blocuri de cinci etaje, unul de şase etaje şi unul de douăsprezece, al căror parter va fi dedicat activităţilor de retail şi entertainment.
Cele cinci construcţii moderne vor avea la fiecare nivel spaţii între 400 şi 3.500 mp, structurate după cum urmează: Blocul A: 18,300 mp (P + 5); Blocurile B şi C: 6.000 – 7.600 mp (P + 5); Blocul D (P + 6): 13.100 mp; Blocul E: 13.100 mp (P + 12).
“Swan Office Park – Pipera este prima noastra investitie semnificativa in Bucuresti si o componenta importanta a portofoliului nostru din Europa Centrala si de Est. Romania este o parte strategică a planului nostru de dezvoltare regională, întrucât planificăm şi alte proiecte aici pentru anii ce urmează.” a spus Neil Crowder, Managing Partner la Chayton Capital LLP.
Investkredit Bank (Viena) a fost mandatată să aranjeze finanţarea proiectului, îndeplinind totodată şi funcţia de Agent de Facilitate în numele unui consorţiu de bănci din care mai face parte Bank Austria Creditanstalt, consorţiu care a acordat companiei de proiect împrumuturi în valoare totală de 92.750.000 euro.
Swan Office Park este amplasat în zona Pipera, aproape de Vodafone Pipera, North Gate şi North Center, la 4 km nord de centrul Capitalei în direcţia Aeroportului Henri Coandă – Otopeni. Zona Pipera se afirmă ca una dintre zonele de afaceri în plină dezvoltare, cumulând mai mult de 40% din proiectele aflate în curs de finalizare.
Capacităţile de transport public sunt bine reprezentate incluzând staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera aflate la o distanţă de 8 minute de mers pe jos. Proiectul va beneficia de linia privată de autobuze Swan Bus, care va asigura legătura parcului cu principalele noduri de circulaţie din Bucureşti.
Sursa: DTZ