6 luni de închisoare! Legea care va intra în vigoare în toată România. Devine obligatoriu

Parlamentul Romaniei

SURSA FOTO: Dreamstime

Un nou proiect de lege vine cu modificări în ceea ce privește protecția vieții private. Noile prevederi includ pedepse cu închisoare de la o lună la șase luni. Despre ce este vorba mai exact?

Proiect de lege pentru a extinde protecția vieții private

Un nou proiect de lege, inițiat de senatorul Robert Cazanciuc împreună cu deputata Diana Tușa și senatorul Daniel Fenechiu, propune modificarea Codului Penal pentru a extinde protecția vieții private.

Proiectul vizează incriminarea violării intimității persoanelor în spații private altele decât locuința personală, precum vestiarele, toaletele publice sau cabinele de probă.

Robert Cazanciuc a explicat necesitatea acestui demers legislativ într-o postare pe Facebook, subliniind că lacunele legislative actuale au dus la pronunțarea unor hotărâri judiciare contradictorii, de la condamnări la achitări, în cazuri de violare a intimității. Inițiativa urmărește clarificarea situațiilor în care intimitatea poate fi încălcată și stabilirea unor sancțiuni clare.

„Proiectul, pe care l-am conceput alături de doamna deputat Diana Tuşa şi domnul senator Daniel Fenechiu, extinde ocrotirea intimității unei persoane la situațiile în care violarea acesteia s-ar produce fără drept în locuri destinate utilizării private situate în alte spații decât locuința personală, cum ar fi vestiarele din sălile de sport, toaletele publice din instituții, mall-uri, săli de spectacole, spitale etc., ori cabinele de probă din magazine”, a precizat Cazanciuc.

Modificările propuse

Proiectul pentru a extinde protecția vieții private propune modificarea alineatului (1) al articolului 226 din Codul Penal pentru a include, pe lângă locuința personală, și alte spații destinate utilizării private, situate în incinte publice. Acestea includ:

  • Vestiare din săli de sport.
  • Toalete publice din instituții, centre comerciale sau spitale.
  • Cabine de probă din magazine.

Conform noilor prevederi, violarea intimității în aceste spații va fi pedepsită cu închisoare de la o lună la șase luni.

Justificarea inițiativei

Robert Cazanciuc a evidențiat că modificarea legii privind protecția vieții private vine ca răspuns la cazuri în care instanțele au emis soluții diferite din cauza lipsei unei reglementări clare. Scopul este de a elimina ambiguitățile și de a asigura o protecție penală uniformă în cazurile de violare a vieții private.

„Necesitatea modificării legii vine după ce mai multe instanțe au pronunțat soluții diferite mergând de la arestarea, iar ulterior la achitarea unor persoane ca urmare a lipsei de protecție penală a unor situații de încălcare a dreptului la viață privată. Astfel de situații NU trebuie să se repete, iar încălcarea legii se va pedepsi cu închisoare de la o lună la şase luni!”, a subliniat senatorul.