6 motive pentru care nu ar trebui să uscați rufele afară
6 motive pentru care nu ar trebui să uscați rufele afară. Uscarea rufelor la aer are avantajele sale, dar, în același timp, ar putea duce la unele complicații, avertizează experții. Dacă nu sunteți un fan al uscătorului de rufe sau doriți să prelungiți durata de viață a hainelor și lenjeriei de pat, le puteți usca afară, la aer.
Deși există multe beneficii ale uscării rufelor la aer, ar fi bine să luați în considerare să le uscați în interior, dacă vreți să evitați anumite probleme de sănătate.
De ce nu ar trebui să uscați rufele afară
Uscarea hainelor afară, pe sârmă, ajută la uscarea lor rapidă, fără a fi nevoie de un uscător de rufe, dar asta înseamnă că vă expuneți unor alergeni. Există șase motive pentru care uscarea rufelor afară ar trebui evitată pe cât e posibil.
1. Vremea se poate schimba rapid
Vremea ideală pentru a usca rufele afară este uscată, cu soare și cu un vânt ușor.
„Din păcate, ploaia și vântul puternic împrăștie murdăria pe hainele proaspăt spălate sau chiar le poate face să cadă de pe sârmă, așa că veți fi nevoit să le mai spălați o dată”, spune expertul Mike Laurens.
2. Polenul
Chiar dacă ați urmat cele mai bune sfaturi dacă suferiți de alergii, folosind detergenți hipoalergenici și curățând o mașină de spălat în mod regulat, uscarea rufelor afară poate anula totul.
Ken Doty, expert în curățenie, spune: „În lunile de vară și primăvară polenul și alți alergeni obișnuiți vor ajunge ușor în hainele uscate afară”.
Asta va agrava simptomele alergiei și va trebui să eliminați petele de polen din țesătura hainelor.
3. Umiditatea poate încetini uscarea
Unul dintre cele mai mari beneficii ale uscătoarelor de rufe este uscarea rapidă, reducând la minimum riscul de mirosuri de mucegai. Având în vedere că nu aveți atât de mult control asupra umidității exterioare, ar fi mai bine să uscați rufele în interior.
Hainele ar trebui să se usuce în două până la șase ore. Dacă simți miros de mucegai, înseamnă că bacteriile și mucegaiul cresc în haine. Va trebui să le spălați din nou și să adăugați OxiClean sau bicarbonat de sodiu pur pentru un plus antibacterian. Cu cât se usucă mai devreme, cu atât riscul este mai mic.
4. Reguli ale asociațiilor de proprietari
Unele asociații de proprietari au reguli împotriva uscării hainelor afară, ceea ce vă poate limita opțiunile, dacă locuiți într-o comunitate care restricționează acest obicei.
5. Lumina soarelui poate estompa culorile
Riscați ca hainele colorate, uscate afară, la lumina puternică a soarelui timp de câteva ore, să se decoloreze. Culorile țesăturilor se pot estompa mai repede din cauza expunerii excesive la soare, în special cele închise la culoare. Pentru a evita acest lucru, uscați hainele în interior, departe de ferestre.
6. Insecte
Insectele iubesc rufele proaspete, iar uscarea hainelor afară ar putea introduce dăunători în casă. Trish Duarte, un profesionist în curățare, spune:
„Insectele pot deteriora îmbrăcămintea, făcând găuri în țesătură sau lăsând pete. Furnicile își pot croi drum pe haine, iar unele pot mușca. Este important să luați hainele de pe sârmă îndată ce sunt uscate și să le inspectați înainte de a le aduce în casă.”
Evitarea uscării rufelor afară nu înseamnă că trebuie sa renunțați complet. Ken Doty, un expert în curățenie, sugerează să achiziționați un dezumidificator care are o opțiune de uscare a rufelor și un suport de uscare tradițional.