60 de mii de doze de vaccin Sputnik V vor fi produse în China
Într-un comunicat de presă din partea Fondului suveran rus, dozele care vor fi produse în China vor permite vaccinarea a peste 30 de milioane de persoane. Producția lor comercială va începe în mai 2021.
CEO-ul Fondului, Kiril Dmitriev, preciază, citat în acest comunicat, că această colaborare va permite ”creşterea capacităţilor de producţie a dozelor suplimentare, în contextul în care asistăm la o creştere a cererii de vaccin rusesc în lume”.
Fondul suveran rus mai spune că vaccinul rusesc este autorizat în prezent în 57 de ţări şi acoperă o populaţie de 1,5 miliarde de persoane, dar nu şi în China.
France Presse a contactat Fondul suveran rus iar un purtător de cuvânt a precizat că este vorba de un al doilea acord de acest fel cu Beijingul. Amintim că primul acord a fost încheiat în luna noiembrie, cu firma chineză Tibet Rhodiola.
Rusia a livrat cantități mici de vaccin
Din cauză că nu poate produce suficient vaccin şi pentru că vrea să producă cu prioritate vaccin pentru populaţia rusă, Moscova a livrat, până în prezent, doar cantităţi mici de Sputnik V în străinătate.
Aceste aprovizionări limitate au fost însă scoase în faţă, printr-o publicitate agresivă.
Rusia caută să-şi diversifice sursele de producţie a Sputnik V, printr-o multiplicare a acordurilor cu firme străine.
Ea a încheiat, în ultimele săptămâni, cu mai multe grupuri farmaceutice din India, contracte cu privire la producerea a 700.000 de doze de Sputnik V. Occidentul acuză Beijingul şi Moscova de faptul că îşi folosesc vaccinurile împotriva COIVD-19 ca pe un instrument de influenţă geopolitică, însă cele două țări resping acuzațiile.
Sursă foto: Dreamstime