Anul acesta, distribuţia de vaccinuri antigripale începe în luna decembrie, când Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia medicilor de familie aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal, achiziţionate de la furnizorii autorizaţi din România cu care se află în negociere şi 400.000 de doze asigurate de Institutul Cantacuzino.
Diferenţa de preţ dintre vaccinurile produse la Institutul Cantacuzino şi cele din import este destul de mare: un vaccin importat costă ]n jur de 35 de lei, în timp ce vaccinurile autohtone costă 8 lei.
Românii se vaccinează de cel puțin doi ani din import, în condițiile în care Institutul Cantacuzino nu a mai produs nici măcar necesarul pentru programele naţionale de imunizare.
În luna mai a acestui an, MS a alocat 10 milioane de lei Institutului, cu ajutorul cărora urma să se reia producţia de vaccin antigripal. Atunci, ministrul preconiza că până în noiembrie 2013 vor fi obţinute la Cantacuzino 3 milioane de doze de vaccin antigripal.
Potrivit datelor IMS Health Romania, principalele companii producătoare de vaccinuri prezente pe piața din România au fost, în ultimii ani, Sanofi-Pasteur și GlaxoSmithKline (GSK). Acestea ocupă circa 80% din piață și au vândut împreună, în 2011, vaccinuri în valoare de 21 mlioane de euro. Divizia de producţie de vaccinuri a grupului Sanofi este liderul pieței locale, cu o cotă de piață de 54%, unde este prezentă cu 16 vaccinuri, plus o soluție antirabică injectabilă.
În urma acuzaţiilor de întârziere a vaccinării antigripale, MS a declarat că conform analizelor efectuate de specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică, campania de vaccinare antigripală nu a fost demarată întrucât activitatea virozelor respiratorii a fost una de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără a se înregistra probe pozitive de virusuri gripale, populaţia nefiind afectată.