O fabrică de rulmenţi a fost inaugurată, marţi, într-un parc industrial privat situat lângă Ploieşti, investiţia în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari fiind a unei companii americane.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii companiei, unitatea de producţie este amplasată pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, aceasta fiind a doua fabrică a companiei americane deschisă în România.
Investiţia a fost în valoare de aproape 60 de milioane de dolari, iar Guvernul României va acorda companiei un grant în valoare de aproximativ 16 milioane de dolari, a precizat managerul unităţii de producţie, Bogdan Stanciu.
În acest moment, unitatea are aproximativ 50 de angajaţi, numărul acestora urmând să ajungă la 120.
AGERPRES