Parlamentarii au propus nu mai puţin  de 6.000 de modificări la legea bugetului.

În condiţiile în care, aproape o treime din parlamentari au avut, în cursul sesiunilor precedente o prezenţă la voturi sub 50%, interesul manifestat pentru legea bugetului este o adevărată performanţă.

 

În medie, fiecare parlamentar a depus circa 13 amendamente. 202 de propuneri au venit chiar din partea parlamentarilor PD-L.

 

Majoritatea amendamentelor propuse de parlamentari vizează investiţii punctuale în comunele din colegiile pe care le reprezintă: drumuri, centre culturale, săli de sport, reţele de apă.

 

„Fiecare amendament va fi analizat. (…) Trebuie să le vedem pe rând. Amendamentele care presupun cheltuieli bugetare suplimentare nu vor trece, din punctul meu de vedere. Nu am discutat amendamente cu nimeni”, a declarat Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, vineri, în Parlament.

El a reiterat că va demisiona în cazul în care se reduce cota de contribuţii sociale sau se impune majorarea punctului de pensii.

Ministrul de Finanţe a mai precizat că va participa la toate şedinţele comisiilor parlamentare de buget pe tema bugetului de stat.