În jur de 60.000 angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi în perioada următoare prin aplicarea standardelor de cost, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului.

Cea mai mare parte a bugetarilor vizaţi de concedieri sunt angajaţi ai administraţiei locale.

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor să aplice rapid procedurile de restructurare a instituţiilor pe care le conduc şi că acest proces, care va presupune inclusiv concedieri de personal.

Agenţiile guvernamentale care nu au fost înfiinţate pe baza unor directive ale Uniunii Europene sau prin legi organice vor fi desfiinţate de Guvern şi transformate în direcţii de minister, iar unităţile subordonate ministerelor vor fi coordonate de o singură structură la nivelul instituţiei.

„Am adoptat mai multe OUG prin care am creat cadrul legal pentru ca ministerele să poată continua restructurile la nivel central şi local.
Acest proces de restructurare nu porneşte de la un obiectiv, de a da afară un an număr de oameni. Fiecare minister va face o analiză proprie”, a spus premierul Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.