Aproximativ 65% dintre români cred că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni, într-o mai mică sau mai mare măsură, după ce în urmă cu un an doar trei din zece persoane estimau acest lucru, potrivit Barometrului de Încredere a Consumatorului, realizat de GfK.
Numai 6% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi 23% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent.
Atunci când compară starea lor financiară prezentă cu cea de acum un an, 68% dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat şi doar 5 procente trăiesc mai bine decât în 2009, potrivit studiului realizat de compania de cercetare GfK.
În luna iunie, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii zece ani, atingând 79%, faţă de 40% în urmă cu doi ani.
Pesimişti din cauza măsurilor de austeritate
„Această stare accentuată de pesimism se datorează în cea mai mare măsură programului guvernamental de austeritate care a dus la deteriorarea situaţiei economice generale, deteriorare resimţită de peste 90% din populaţia ţării. Românii sunt destul de pesimişti şi atunci când vine vorba de viitor, 78% nu se aşteaptă ca situaţia să se îndrepte din punct de vedere economic în perioada următoare”, conform GfK.
De asemenea, 85% dintre persoanele chestionate anticipează o creştere a şomajului, în timp ce numai 4% sunt optimişti în această privinţă.
„Pentru 8 din 10 români perioada pe care o traversăm este un obstacol în calea economisirii. Nici următorul an nu pare să fie unul favorabil punerii banilor deoparte, peste 85% spunând că nu intenţionează să facă acest lucru, principalele cauzele fiind evoluţia preţurilor şi a ratei şomajului”, se precizează în studiu.
Românii nu investesc nici în case nici în maşini
Totodată, peste două treimi dintre români estimează o creştere a inflaţiei în 2010 şi prima jumătate din 2011, în vreme ce un procent relativ asemănător a remarcat că ultimul an a adus preţuri mai mari la majoritatea produselor.
Doar unul din zece români speră la o scădere a preţurilor în următoarea perioadă.
Achiziţiile de case sau maşini nu intră la capitolul priorităţi de investiţie pentru români.
„Intenţia scăzută privind cumpărarea acestor bunuri s-a menţinut constantă în ultimele nouă luni, 91%, respectiv 87% declarând în luna aprilie că este foarte puţin probabil să îşi ia o locuinţă sau un autoturism în următorii doi ani. Mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi nu consideră că este o perioadă favorabilă cheltuirii unor sume importante nici pentru renovarea casei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire, a unor noi obiecte sanitare”, se mai arată în studiul companiei de cercetare.
Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de peste 15 ani, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.
GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă la nivel mondial, cu peste 10.000 de angajaţi şi colaboratori, operând în circa 100 ţări. Filiala din România a fost înfiinţată în 1992.
SURSA: Mediafax