Portofoliile băncilor comerciale din România aveau, la 1 ianuarie 2015, un număr de 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni, dintre care peste 36.500 au solicitat, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea împrumuturilor, a declarat, duminică, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României /BNR/.
'În portofoliile băncilor comerciale din România figurau, la 1 ianuarie, 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni. Dintre acestea, 36.546 au cerut, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea acestor împrumuturi', a spus Suciu.
Acesta a precizat, totodată, că din totalul cererilor de conversie sau restructurare a creditelor în franci elveţieni, 15.594 au fost soluţionate, iar 20.000 sunt în lucru. În acest context, un număr de 30.000 de clienţi nu au înaintat băncilor nicio cerere de conversie sau restructurare a creditelor pe care le au în această monedă.
Conform datelor BNR, la 1 noiembrie 2014, în portofoliile din România ale băncilor comerciale figurau 75.000 de persoane cu credite în franci elveţieni.
Estimările din piaţă arată că băncile au externalizat, de-alungul timpului, aproximativ 20.000 de credite în franci elveţieni.
Grupul Clienţilor cu Credite în franci elveţieni /G.C.C.C./ organizează, duminică, între orele 15,30-18,30, în Piaţa Victoriei, un miting prin care protestează faţă de atitudinea clasei politice şi a Băncii Naţionale a României /BNR/ în problema creditelor acordate în această monedă. Organizatorii mizează pe participarea a 5.000 de participanţi.
'Din informaţiile pe care le am până în acest moment, ar trebui să avem în Piaţa Victoriei 5.000 de manifestanţi, care vin din toată ţara. În privinţa urmărilor acestui protest, noi sperăm să trezim clasa politică, care cinci luni de zile, de când a explodat cursul leu-franc nu au făcut nimic. Au adoptat decât o Lege a insolvenţei care nu are aplicabilitate, iar Legea conversiei aşa cum am propus-o noi au uitat-o printr-un sertar. Sperăm, cu presiunea noastră asupra lor, să adopte această lege. Avem în plan solicitarea unei audienţe, precum şi depunerea, probabil în cursul zilei de mâine /luni, 15 iunie 2015, n.r./ a unui memoriu la Guvern prin care cere o întrevedere', a declarat Cătălin Voivozeanu, membru al GCCC şi unul dintre organizatorii evenimentului din Piaţa Victoriei.
SURSA: Agerpres